Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă reanalizarea deciziei de majorare a salariilor profesorilor cu 50%, deoarece impactul acestei măsuri, cumulat cu efectele crizei financiare globale, ar putea afecta puternic competitivitatea economei româneşti şi stabilitatea macroeconomică.rnrn"Autorităţile din ţările emergente trebuie să transmită un semnal puternic pieţelor, prin politici fiscale şi salariale adaptate în mod realist la mediul economic internaţional extrem de dificil", se arată într-un comunicat al FMI, transmis marţi agenţiei MEDIAFAX.rnrnPotrivit estimărilor instituţiei, majorarea salariilor profesorilor va avea un efect scăzut asupra bugetului României în acest an, care va creşte însă la peste 0,75% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2009.rnrnTotodată, dacă aceeaşi măsură va fi extinsă la nivelul întregului sector bugetar, impactul se va ridica la peste 4% din PIB, adaugă FMI.rnrn"Un astfel de scenariu ar trimite un semnal negativ pieţelor financiare. Chiar şi înainte de această decizie, sursele de finanţare, atât publice, cât şi... detalii
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a precizat, marţi, că nu se află în discuţii legate de un eventual sprijin financiar acordat României, ca reacţie la relatările din presa internaţională, care includeau România într-un grup de ţări care ar putea primi ajutor de la instituţie.rnrn"Am luat cunoştinţă de referirea din The Economist de săptămâna trecută la anumite ţări, inclusiv România, care ar fi în discuţii cu FMI despre un sprijin financiar. Nu avem discuţii despre vreun astfel de sprijin în acest moment cu România, dar menţinem o politică de dialog permanent cu autorităţile române", se arată în comunicatul FMI, semnat de reprezentantul instituţiei penntru România şi Bulgaria, Juan Fernandez-Ansola.rnrnEconomistul pentru pieţe emergente al Capital Economics, Neil Shearing, a declarat pentru International Herald Tribune că România, Estonia, Letonia şi Bulgaria ar putea cere ajutorul FMI, dacă vor continua să folosească rezervele valutare pentru plata importurilor, susţinerea cursului valutar... detalii
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a amendat cu 60.000 de lei Bancpost pentru că a introdus ilegal un comision lunar de 0,59%, echivalentul unei dobanzi de 7% pe an,... detalii
Decizia de luni a agenţiei de evaluare financiară Standard & Poor's, de coborâre cu o treaptă a ratingurilor, scoate România din categoria statelor care au calificative din categoria "investment grade" acordate de această agenţie.rnrnS&P motivează, de altfel, decizia de revizuire a ratingului prin îngrojorările legate de accesul la finanţare a României, făcând următorul pas după coborârea, în noiembrie 2007, a perspectivei ratingului României de la "stabilă" la "negativă".rnrnStandard & Poor's a coborât cu o treaptă ratingurile României pentru împrumuturile pe termen lung şi scurt în valută, de la 'BBB-/A-3' la 'BB+/B', şi pentru creditele în lei pe termen lung, de la 'BBB' la 'BBB-'. Calificativul pentru transfer şi convertibilitate a fost coborât la 'BBB+', de la 'A-'.rnrnÎn schimb, agenţia a menţinut ratingul 'A-3' pentru împrumuturile în lei pe termen scurt.rnrnRatingurile României au perspectivă negativă.rnrn"Coborârea reflectă riscurile în creştere pentru economia României, ca urmare a datoriei... detalii