Vicepreşedintele executiv al Bancpost, Lucian Isar consideră ca BNR a crescut dobânda mai mult decât era necesar.rnrn”Dobânzile în piaţa românească vor rămâne ridicate, nu la nivel de 40% se vor corecta spre 15-16%, dar nu vor scădea sub, iar cred în continuare că BNR a crescut dobanda mai mult decat era cazul, se vor vedea efectele în 2009″ a spus Lucian Isar, vicepreşedinte executiv Bancpost.rnrnÎn aceste condiţii dobanzile mari de pe piata interbancara ar putea obliga băncile să transfere costurile împrumuturilor către clienţi, lucru care ar duce chiar la imposibilităţi de plată.rnrn”Nu e în interesul nimănui să reseteze clientului dobânda la 50% pentru că, încă odată repet, clientul acela nu mai plăteşte”,a precizat Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen Bank.rnrnGuvernatorul Mugur Isarescu a avertizat băncile să nu se grăbească să majoreze dobânzile la creditele acordate populaţiei pentru că situaţia din piaţa monetară este temporară, iar ROBOR-ul nu trebuie luat ca referinţă.
Nu există comentarii pentru această știre.
Consiliul Concurenței a permis băncilor accesul la minuta ședinței de deliberare din cadrul investigației ROBOR, aceasta fiind doar una din numeroasele etape care urmează să fie parcurse în cadrul procedurii,... detalii
Omer Tetik (foto), directorul general al Băncii Transilvania, contestă amenda Consiliului Concurenței privind stabilirea ROBOR dată unui număr de 10 bănci, într-o postare pe Linkedin: "Vom lupta să ne dovedim... detalii
Într-o perioadă caracterizată prin episoade frecvente și imprevizibile de volatilitate pe piețele internaționale, înțelegerea modului în care aceasta se propagă și influențează comportamentul participanților și ancorarea așteptărilor este tot mai... detalii
Revolut a fost sancționată în Italia pentru practică comercială neloială, prin răspândirea de informații înșelătorare, întrucât „nu a dezvăluit în mod clar, încă de la primul punct de contact cu... detalii
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR
Roborul, greu de înțeles, educația financiară, greu de scris
Avem nevoie, măcar în ultimul ceas, de o platformă pentru prevenirea fraudelor online
De ce nu răspunde la întrebări Biroul de Credit?
Nu poți fi executat silit de bancă sau IFN, dacă nu ai fost ajutat să-ți plătești rata la credit