Banca Naţională a României (BNR) are în pregătire o analiză care ar permite extinderea garanţiilor acceptate la împrumuturile contractate de bănci de la BNR, prin includerea creditelor corporate, ceea ce ar presupune ca respectivele companii debitoare să fie evaluate de banca centrală.rnrn”Problema este în atenţia băncii centrale şi în analiză, însă nu a ajuns să fie discutată de Consiliul de Administraţie al BNR. Dacă este aprobat, documentul ar presupune înfiinţarea, în cadrul BNR, a unui corp de expertiză, care să evalueze companiile şi situaţia lor financiară şi să le dea calificative. Apoi, BNR ar putea accepta, ca garanţii la împrumuturile lombard, creditele date de bănci companiilor evaluate, dacă acestea au rating foarte ridicat”, a declarat, pentru NewsIn, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din BNR, Ion Drăgulin.rnrnCreditul lombard – sau facilitatea de credit – este oferit de BNR băncilor care au nevoie de lichiditate, dar care trebuie să garanteze cu titluri de stat. În prezent, dobânda anuală la creditul lombard este de 14,25%, fiind stabilită la 4% peste dobânda de politică monetară. rnrnBanca centrală are în vedere această opţiune de lărgire a garanţiilor pentru bănci, la împrumuturile de la BNR, de mai multe luni, în condiţiile în care nu toate instituţiile de credit dispun de suficiente titluri de stat.rnrnLa sfârşitul săptămânii trecute, dobânzile în piaţa monetară au crescut puternic, depăşind 40% pe an în cazul depozitelor pentru o zi (de tip overnight). În acest context, BNR a acordat, tot vineri, credit lombard de peste 2 miliarde lei băncilor comerciale, în condiţiile în care lichiditatea din piaţă a scăzut puternic.rnrn”Nivelul actual al dobânzilor nu este reprezentativ şi nu are nicio valabilitate. Tranzacţiile sunt destul de puţine, însă ask-urile pot ajunge şi la 100% pe swap-uri. Depinde de contrapartidă şi lichiditate”, a declarat, miercuri, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România, pentru NewsIn.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Aș dori să aflu toate datoriile care le am de plătit la bănci, pentru a scăpa și am elibera cardurile”, ne întreabă un cititor la Întreabă Banca. E atât de... detalii
E ușor să faci credite online la IFN-uri: de pe telefon, în doar câteva minute, ți se pot aproba unul, două sau chiar mai multe împrumuturi. Însă consecințele ar putea... detalii
Împrumuturile de la IFN-uri pot crea dependență, la fel ca jocurile (de noroc) sau pariurile. Mai rău e când le avem pe ambele: pierd bani la pariuri online și iau... detalii
„Am mai multe credite de nevoi personale, de la bănci și IFN, pe care vreau să le refinanțez, și nu am obținut nicio ofertă de la bănci, datorită gradului mare... detalii
Trei avantaje al concilierii prin CSALB, în loc să dai banca în judecată
Aplicațiile unor bănci nu merg cu buletinul electronic
Astăzi se vor vira pensiile și salariile la Unicredit? (actualizat)
Cum își tratează BRD clienții cu restanțe la credite
Revolut pune poprire pe indemnizațiile de veteran de război?
Dacă ai prea multe IFN-uri, e bine să le aduni într-o singură rată, la bancă
Comisioanele interbancare la plățile Ropay sunt la jumătate față de cele cu cardurile Visa și Mastercard
Afacere cu credite pentru rău-platnici: comision de 7.000 de lei pentru un împrumut de 30.000 de lei
BNP Paribas - Cetelem își amenință clienții cu executarea silită, pentru a putea pleca mai repede din România (Actualizat cu dreptul la replică)
Ce mi se poate întâmpla, dacă nu-mi închid contul la BRD? (Actualizat cu răspunsul băncii)