-7,65% din PIB, deficit bugetar cash pe anul 2025

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2026-01-28 08:32 Ultima actualizare: 2026-01-28 08:32

Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2025 a fost de 146 miliarde lei (-7,65% din PIB-ul estimat curent la 1.909 miliarde lei), potrivit datelor operative (pe cash, rezultatul ESA pe contabilitate europeană îl vom afla ulterior) publicate de Ministerul Finanțelor.

Este un deficit ceva mai mic în sumă nominală (-152,5 miliarde lei rezultat final în anul anterior) și îmbunătățit sensibil în termeni procentuali decât anului anterior (-8,67% din PIB 2024). 

În pofida creșterii economice modeste (+0,9% în termeni reali, prognoza curentă), veniturile totale au fost cu 15,3% mai mari nominal față de 2024 (+88,1 miliarde lei). Pe fondul unei inflații medii anuale de 7,3% (și aproape de 10% în ultimele cinci luni ale anului), acest avans s-a tradus într-o creștere de 2 puncte procentuale raportat la PIB previzionat (de la 32,7%, la 34,7%). 

Totodată, s-a consemnat și o creștere de circa 81,7 miliarde lei a cheltuielilor publice, soldată cu un spor al ponderii în PIB estimat curent (+1,03 pp), de la 41,33% până la 42,36%. Veniturile totale de 662,7 miliarde lei și cheltuielile de 808,7 miliarde lei arată că statul a cheltuit în plus, ceva mai mult de 22 lei la fiecare 100 de lei încasați.

Bugetul asigurărilor sociale a consemnat excedent minor (+164,9 milioane lei), după ce a fost subvenționat cu 39,2 miliarde lei de la bugetul de stat. Ceea ce arată un nivel de taxare la CAS mult sub necesități și afectează substanțial principiul des invocat al contributivității.

Totodată, România a consemnat un minus neglijabil (-19,2 milioane lei) la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, unde subvențiile de la bugetul de stat au fost de circa 8,7 miliarde lei.

În contextul unui transfer semnificativ pentru plata pensiilor, bugetul de stat a înregistrat un deficit situat peste cel al bugetului general consolidat. Rezultatul per total NU a mai fost îmbunătățit de bugetele locale (-7,4 miliarde lei) ci de excedentele instituțiilor publice autofinanțate (+3,22 miliarde lei) și șomaj (+0,64 miliarde lei).

De remarcat creșterea veniturilor din impozitul pe salarii și venit (+19,9% și circa 9,8 miliarde lei în plus). Avansul a fost mult mai redus în cazul contribuțiilor de asigurări (+9,8%, mult sub nivelul general al creșterii veniturilor bugetare și doar +18,5 miliarde lei), în condițiile unui transfer efectiv către pilonul II majorat de la 17,9 miliarde lei până la 22,3 miliarde lei.

Pe fondul pierderii de viteză a creșterii cifrei de afaceri din comerț, după majorarea TVA la 1 august s-au consemnat încasări de profil mai mari cu 10,7% în termeni nominali (aproape +13 miliarde lei), chiar și în contextul unui volum de restituiri majorat față anul anterior (+11%, de la 30,2 miliarde lei la 33,5 miliarde lei). 

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și prefinanțări au totalizat 39,7 miliarde lei, în creștere cu 72,6% față de 2024 (+16,7 miliarde lei). Sumele aferente asistenței financiare nerambursabile din PNRR s-au majorat cu circa 171%, adică aproape 14,5 miliarde lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

De reținut, dacă se face diferența ca pondere în PIB pe segmentul sumelor primite de la UE/alți donatori, se observă că reducerea deficitului bugetar a fost determinată în principal de absorbția banilor din exterior (1,03% PIB îmbunătățirea soldului public, față de 1,6% PIB, din care +0,8% PIB la plăți efectuate și prefinanțări de +0,7% PIB asistență financiară nerambursabilă pentru PNRR).

Sumele plătite pentru dobânzi, mai mari cu aproape 40%

Avansul cheltuielilor (+11,2%) s-a situat sub cel al veniturilor. A doua cea mai importantă creștere s-a consemnat la plata dobânzilor (50,5 miliarde lei, adică +39,2% sau cam 14,2 miliarde lei în plus). O creștere redusă s-a consemnat și pe segmentul cheltuielilor de personal (+3,1 miliarde lei sau +1,9%), diminuate procentual de la 9,4% PIB la 8,8% PIB. 

Asistența socială a consemnat o creștere peste media generală (+12%, adică aproape +27 miliarde lei), urmare a majorării importante a pensiilor în septembrie 2024, chiar și fără indexarea de început de an. În schimb, avansul la bunuri și servicii s-a păstrat la un nivel modic (+7,8%, respectiv +7,3 miliarde lei nominal). 

De reținut creșterea considerabilă a fondurilor reprezentând asistență financiară nerambursabilă provenite din surse europene, unde diminuarea de -18% (-3,1 miliarde lei) a celor aferente cadrului financiar 2014 – 2020 a fost compensată de avansul cu 169% (+18 miliarde lei) pe perioada bugetară curentă.

Pe fondul necesității de ajustare bugetară, cheltuielile de capital au crescut cu doar +2,9% în termeni nominali, de la 65,2 miliarde lei la 67,1 miliarde lei. Totodată, semnal de avarie, subvențiile au scăzut puternic față de nivelul din aceeași perioadă a anului trecut (-4,5 miliarde lei, adică -26,6% în termeni nominali). 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analize economice

-7,65% din PIB, deficit bugetar cash pe anul 2025

Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2025 a fost de 146 miliarde lei (-7,65% din PIB-ul estimat curent la 1.909 miliarde lei), potrivit datelor operative (pe cash, rezultatul ESA pe... detalii

Dobânda cu care se împrumută statul, în scădere la 6,72%

Dobânda medie pe termen lung pentru România a scăzut în decembrie 2025 până la 6,72% de la 6,82% anterior, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Țara noastră a rămas... detalii

România a încheiat anul 2025 pe primul loc în UE la inflație

România s-a situat la finalul lui 2025 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Avansul prețurilor de 8,6% după metodologia europeană ce... detalii

Deficitul contului curent, peste 27 miliarde euro după primele 11 luni din 2025

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele 11 luni din 2025 un deficit de 27.140 milioane euro, cu 4,1% mai mare față de aceeași perioadă a anului... detalii