România avea deja cel mai mare preț la energia electrică pentru gospodăriile populației ÎNAINTE de liberalizarea pieței, potrivit datelor prezentate de Eurostat pentru primul semestru din anul curent.
Reamintim că eliminarea plafonării la 1 iulie 2025 a majorat prețul curentului cu 68% în iulie (+61,95%) și august (+3,95%), conform comunicatelor INS referitoare la indicele prețurilor de consum.
Cu un nivel de 32,35 €/100 kWh (ajustat la paritatea puterilor de cumpărare standard, pentru asigurarea comparabilității), ne-am situat cu mult peste țările UE vecine, Ungaria (15,01 €/100 kWh) și Bulgaria (21,19 €/100 kWh) și deasupra Croației (21,03 €/100 kWh), Greciei (27,85 €/100 kWh) sau Slovaciei (23,53 €/100 kWh).
De reținut, prețul mediu în UE a fost de 28,62 €/100 kWh, adică aproximativ cu 12% mai mic decât la noi. Valori mai mari decât la noi s-au înregistrat în țări precum Cehia (39,16 €/100 kWh), Polonia (34,96 €/100 kWh), Italia (34,40 €/100 kWh) și Germania (34,34 €/100 kWh) în timp ce, surprinzător, Olanda (31,81 €/100 kWh) sau Spania (29,07 €/100 kWh) stăteau ceva mai bine.
Pentru conformitate, menționăm că toate aceste cifre sunt ajustate cu nivelul general al prețurilor din țările respective, statistica în €/kWh fiind diferită. Acolo, România apare cu 0,1918 €/kWh, sub media UE de 0,2872 €/kWh, însă tot peste Slovacia (0,1887 €/kWh), Bulgaria (0,1300 €/kWh) și Ungaria (0,1040 €/kWh).

În ce privește prețul electricității pentru firme, exprimat în €/kWh, România apare undeva la mijlocul clasamentului european (locul 15 din 27 de state), între Luxemburg și Franța. Irlanda, Italia și Cipru au cele mai mari prețuri, în timp ce valorile cele mai mici au fost consemnate în Bulgaria, Danemarca, Suedia și Finlanda.
Una peste alta, atunci când vom avea datele pentru al doilea semestru din 2025, este foarte posibil să ajungem cu prețurile pentru gospodăriile populației în topul european, în timp ce activitatea economică va rămâne defavorizată față de țările din regiune de costurile relativ ridicate cu energia, incluse în prețurile produselor.
Nu există comentarii pentru această știre.
Inflația anuală a urcat la 10,85%, după ce avansul lunar al prețurilor de +0,46% din mai 2025 a fost înlocuit de cel de +0,58% din mai 2026. Oarecum paradoxal, cea... detalii
România s-a situat în al doilea semestru din 2025 în topul european al creșterii prețurilor la gaze naturale pentru consumatorii non-casnici, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un avans de... detalii
În primul trimestru din 2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de aceeași perioadă din 2025, atât ca serie brută cu -9,9%, cât... detalii
Pe ansamblul UE, carburanții și lubrifianții s-au scumpit cu 20,8% în aprilie 2026 față de aprilie 2025, după ce avansul anual fusese de 12,9% în luna precedentă, consecutiv unei scăderi... detalii
Producția industrială, -2% pe seria brută în primul trimestru al anului
Inflația, 9,5% după metodologia europeană în aprilie 2026
Datoria publică, (încă) sub pragul de 60% în februarie 2026
Deficitul comercial, redus cu aproape o zecime în primul trimestru al anului
Comerțul cu amănuntul, scădere cu 5% pe primele trei luni din 2026
Pensia reală a crescut cu peste 6% în 2025
Prețurile alimentelor din România sunt mari, raportate la salariu
Scădere semnificativă a prețurilor industriale în februarie 2026
Construcțiile, scădere brută de 69% față de luna anterioară
Inflația din România, 8,3% după metodologia europeană în februarie 2026