Potrivit INS, producția industrială a crescut cu 7,8% în mai 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a scăzut cu -0,6% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Comparativ cu aceeași lună din 2024, s-au consemnat valori mai mari, de +7,1% brut și +3,7% ajustat.
În structură, industria prelucrătoare, care dă tonul pentru ansamblul producției industriale, a crescut cu -7,9% pe brut față de luna anterioară. Mai mult, comparativ cu mai 2024, rezultatul de -11,3% (deși -2,9% ajustat) arată că este vorba despre o evoluție îngrijorătoare, foarte departe de revirimentul necesar pentru a menține avansul scontat al PIB pe anul în curs.
Cumulat pe primele cinci luni ale anului, industria a consemnat o scădere de -2,8% în termeni bruți și de -1,3% ajustat după sezonalitate. Segmentul determinant, industria prelucrătoare, a avut o evoluție și mai slabă, cu -3,4% brut (-1,7% ajustat), industria extractivă (-1,4% brut și -1,3% ajustat) și energia (+0,5% brut și +1,6% ajustat) fiind cele care au ameliorat rezultatul de ansamblu.
Sectorul industrial păstrează trendul de deteriorare continuă în ultimii ani, atât a influenței pe creșterea economică cât și a ponderii industriei în PIB. După -3% ca valoare adăugată brută în 2023, producția industrială a continuat să scadă în 2024 (-1,5%) și în primul trimestru din anul curent (-3% ca volum în a doua variantă provizorie anunțată de INS).
Totuși, în sectorul extractiv, s-a consemnat o creștere a activității în termeni bruți, atât față de luna precedentă (+6%), cât și în raport cu aceeași lună a anului anterior (+1,1%). Pe partea de energie, minusul brut marginal față de luna anterioară (-0,4%) poate fi considerat drept conjunctural, dată fiind creșterea de 7,5% comparativ cu aceeași lună din 2024.
Datele pot fi interpretate și mai relevant dacă se face apel la seria producției industriale din aceeași lună mai pe intervalul 2018 – 2025, cu referința în nivelul mediu lunar consemnat pentru anul de referință 2021 (valoare 100). Diferența între indicele 103,2 din mai 2018 și cel de doar 91,4% pentru mai 2025 este elocventă.
Situația rămâne problematică, cu un rezultat brut în mai 2025 care a întrerupt scăderea consemnată din 2022 încoace (după revenirea completă din pandemie). Din păcate,nu s-a reușit revenirea la media anului de referință 2021 iar corelația cu avansul PIB de numai +0,3% din T1 2025 ar trebui să dea de gândit (avem prognozată curent o creștere economică de 1,4%).

Printre ramurile industriale care au obținut rezultate mai bune în primele cinci luni din 2025, se numără fabricarea produselor farmaceutice (+24,2%), fabricarea produselor de cocserie și a celor obținute din prelucrarea țițeiului (+18,8%), extracția minereurilor metalifere (+15,7%), fabricarea de mobilă (+13,4%) și alte activități industriale (+11,4%).
La polul opus s-au situat fabricarea produselor textile (-23,1%), fabricarea de mașini și echipamente (-19,6%), a articolelor de îmbrăcăminte (-19,4%), industria metalurgică (-16,7%), fabricarea substanțelor și a produselor chimice (-12,2%), prelucrarea lemnului (-9,4%) și fabricarea autovehiculelor (-5,7%).
Pe tipuri de bunuri, în primele cinci luni din 2025 față de aceeași perioadă din 2024, rezultatele au fost în creștere clară doar la bunuri de folosință îndelungată (+11%). Au consemnat avansuri marginale industria energetică (+0,8%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă etc (+0,5%) și bunurile de uz curent (+0,1%). Scăderi semnificative s-au înregistrat la bunuri de capital (-6%) și bunuri intermediare (-5,6%).
Nu există comentarii pentru această știre.
Valoarea producției agricole în 2024 a consemnat un rezultat de -4,3% în raport cu anul precedent, potrivit datelor definitive comunicate de INS. Sectorul vegetal (-10,1%) și cel al serviciilor prestate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a crescut cu 7,8% în mai 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a scăzut cu -0,6% în varianta ajustată după perioada din an... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere marginală (-0,16%) în mai 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din... detalii
România s-a situat în anul 2023 la 78% din PIB-ul mediu pe locuitor al UE, nivel ajustat la paritatea puterilor de cumpărare, potrivit datelor semidefinitive publicate de INS. Acest indicator... detalii
Producția industrială, la cota -1,8% după 11 luni din 2024
Deficitul contului curent, peste 26 miliarde euro în noiembrie 2024
Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
Producția industrială, în scădere semnificativă
Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă