Exporturile României au fost în noiembrie 2025 de 8,37 miliarde euro (-0,1% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat valoarea de 10,63 miliarde euro (-5,3%), conform datelor publicate de INS. Deficitul comercial lunar a coborât astfel la cel mai mic nivel din ultimele 12 luni (-2,26 miliarde euro), cu o cincime sub cel din noiembrie 2024.
În primele 11 luni din 2025, exporturile au cumulat 89.420,4 milioane euro (+3,9% față de aceeași perioadă a anului precedent) iar importurile s-au cifrat la 119.190,6 milioane euro (+2,6%). După ce în ultimele șapte luni evoluția exporturilor a fost peste cea a importurilor, deficitul comercial a ajuns la 29.770,2 milioane euro, MAI MIC cu 299,6 milioane euro față de aceeași perioadă din 2024.
Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a crescut la 78,2%, semnificativ peste valoarea consemnată anul trecut (76,6% în 2024). Este un indicator care reflectă o evoluție favorabilă din perspectiva competitivității mărfurilor românești și o reorientare (lentă) a motoarelor de creștere, în contextul unei anumite reveniri pe sectorul industrial.

Rezultatul negativ acumulat pe segmentul de mărfuri în primele 11 luni ale anului a fost de 7,9% din PIB estimat (378,8 miliarde euro), în contextul în care nivelul prognozat oficial este de 8,9% din PIB (-33,6 miliarde euro). Astfel, deficitul comercial se află pe o traiectorie ce se încadrează lejer în cea mai recentă prognoză a Comisiei Naționale de specialitate.
Schimburile cu țările UE au fost de 64,12 miliarde euro la export și 86,22 miliarde euro la import (71,7% din exporturi și 72,3% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 25,30 miliarde euro și importuri de 33,97 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de -22,1 miliarde euro cu statele UE şi de -8,7 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare.
Din păcate, sectorul de mașini și echipamente de transport a consemnat un minus considerabil în noiembrie 2025 (încă 220 milioane euro, mai mult decât media de -208 milioane euro din cele zece luni anterioare),în timp ceponderea acestui segment (în anii trecuți excedentar) s-a păstrat aproape de 8% din deficit.

La categoria de mărfuri manufacturate mai puțin mașinile, minusul din schimburile cu exteriorul a crescut până la 9,7 miliarde euro (33% din soldul negativ consemnat per total). Ceea ce ar trebui să se constituie într-un semnal de alarmă din perspectiva tendinței tot mai clare de dezindustrializare și a competitivității tot mai reduse a produselor românești de profil, nu doar la export ci chiar pe piața internă.
Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat 3,65 miliarde euro sau aproximativ o optime din deficitul comercial. Gradul de acoperire al importurilor de alimente pe baza exporturilor efectuate a crescut la 65%, de la 58% în S1 2025 și 57% pe ansamblul anului trecut. Totuși, ar fi necesară o revenire mai substanțială până la nivelul de 70%, consemnat în 2023.
Consumul de carburanți și lubrifianți din import a condus la un deficit sectorial de circa 4,3 miliarde euro, cu 18% mai mult decât cel (mult mai cunoscut) de la produse alimentare. Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice, situat deja la –12,4 miliarde euro. Per total, petrochimia a generat patru șeptimi din deficitul comercial.
Nu există comentarii pentru această știre.
Exporturile României au fost în aprilie 2026 de circa 8,2 miliarde euro (+4,3% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat aproape 11,3 miliarde euro... detalii
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în aprilie 2026 față de luna anterioară cu -1,4% pe seria brută -2,6% pe cea ajustată sezonier,... detalii
Pentru 2026, revizuim prognoza de creștere a PIB-ului la 0,20%, se arată într-o analiză realizată de Ioan Nistor, Economist Sef, Banca Transilvania: Investițiile ar trebui să rămână principalul stimulent al... detalii
Bugetul general consolidat a consemnat un deficit de circa 24 miliarde lei după primele patru luni ale anului curent (-1,17% din PIB-ul estimat la 2.045,2 miliarde lei), potrivit datelor operative... detalii
Deficitul contului curent, cu 13% mai mic după primul trimestru al anului
Inflația anuală a urcat la 10,71% în aprilie 2026. Surprize pe categorii de produse
Prețurile industriale, în creștere semnificativă după scumpirea energiei
Modelul de creștere economică bazat pe consum și-a atins limitele și nu mai este sustenabil
Producția de cereale din 2025, în creștere cu peste 37%
Deficitul bugetar, redus la mai puțin de jumătate în T1 2026
Comerțul cu amănuntul, stabilizare la cota -6% după primele două luni din 2026
Deficitul comercial, redus cu o șesime în primele două luni ale anului
Inflația anuală a rămas sub pragul de 10% în martie 2026
România, pe locul 11 în UE la creșterea costului salarial în T4 2025