Banca Naţională a României (BNR) a afişat, miercuri, un curs de referinţă de 4,1893 lei/euro, în scădere cu peste 3 bani (0,72%) faţă de nivelul din ziua precedentă, aceasta fiind a zecea şedinţă consecutivă de apreciere a leului.rnrnCursul nu s-a mai situat la un nivel atât de scăzut din 8 ianuarie, când BNR afişa un curs de referinţă de 4,1385 lei/euro.rnrnBanca centrală afişase joi un curs de referinţă de 4,2198 lei/euro, în scădere faţă de cel de 4,2329 lei/euro de miercuri.rnrnÎn prima lună a acestui an, cursul dse referinţă a atins, succesiv, mai multe vârfuri istorice, care au culminat, pe 22 ianuarie, cu nivelul de 4,3127 lei/eurorn
Grupul KPMG, unul dintre cei patru giganţi ai auditului financiar, a fost chemat miercuri în instanţă, acuzat că "un audit grosolan de neglijent" a condus la falimentul unei mari instituţii de credite ipotecare din SUA, în ajunul crizei financiare.rnrnNew Century Financial Corp, cel mai mare furnizor de credite ipotecare pentru clienţi cu solvabilitate redusă din Statele Unite, a intrat în faliment cu doi ani în urmă, prăbuşit sub povara unui număr uriaş de credite neperformante.rnrnColapsul instituţiei a propagat o undă de şoc în industria creditelor ipotecare din SUA, declanşând un lanţ de falimente care a generat turbulenţe severe pe pieţele financiare, cu pierderi de miliarde de dolari pentru bănci, care au condus la criza creditelor ipotecare, aşezând fundamentele pentru evoluţia crizei globale.rnrnKPMG a fost chemat în instanţă de trustul de lichidare format de debitorii New Century, iar acţiunea vizează atât divizia americană a grupului, KPMG... detalii
Liderii G20 prezenţi la summitul de la Londra au convenit joi să aloce 1.000 de miliarde dolari pentru sprijinirea economiei mondiale, prin suplimentarea resurselor Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii Mondiale (BM), a anunţat premierul britanic Gordon Brown.rnrnAstfel, FMI ar urma să primească noi fonduri de 500 de miliarde de dolari, faţă de 250 de miliarde de dolari disponibili în prezent, inclusiv prin atragerea a 250 de miliarde de dolari din utilizarea drepturilor Speciale de Tragere (DST) de la statele membre.rnrnÎn plus, liderii prezenţi la summit au ajuns la un acord privind alocarea a 250 de miliarde de doalari pentru sprijinirea comerţului la nivel mondial.rnrnTotodată, reprezentanţii G20 au convenit convenit asupra unui program de combatere a recesiunii economice globale prin măsuri care includ reglementarea activităţii agenţiilor de rating şi introducerea unor standarde contabile internaţionale, a precizat premierul britanic. rnrn"Programul include pentru prima dată reglementarea... detalii
ING today announced that it has finalized the transaction with the Dutch government on a Illiquid Assets Back-up Facility as announced on 26 January 2009. The transaction is booked and closed in the first quarter and has a limited impact on the profit & loss for the quarter.rn rnThe European Commission has temporarily authorized the Back-up Facility. In the next six months the Commission will further study the agreement, a procedure of the Commission with regard to transactions that possibly constitute State Aid. The Commission accepts the cash flow swap arrangement and risk transfer between ING and the State. In case the transaction is deemed to be materially in contradiction with the EC rules on State Aid, the Commission may request changes to the remuneration for the State in the agreement. ING is confident on the outcome of this assessment.rn rnThe Illiquid Assets Back-up Facility... detalii