Economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, spune că BNR va mentine, marti, la acelaşi nivel dobânda de politica monetara, precum si rezervele minime obligatorii. rnrnDe asemenea, el consideră că BNR ar putea aştepta următoarea şedinţă de politică monetară ca să facă şi modificarea bazei de calcul a RMO, pentru că tot în luna mai vor intra, cel mai probabil, şi banii din prima tranşă a împrumutului FMI. rnrn”În ce priveşte dobânda cheie, probabil că banca centrală o va diminua treptat pe parcursul anului, iar reducerile vor fi de câte 0,25 puncte procentuale. De asemenea, băncile vor fi interesate să menţină în ţară banii din reducerea rezervelor obligatorii pentru că, în cazul în care nu se vor ţine de cuvânt, nu vor mai fi nici alte relaxări ale politicii monetare”, a declarat Anghel, pentru NewsIn.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cititorii ne-au semnalat că escrocii în investiții online au reușit să le câștige încrederea trimițându-le bani pentru investiția inițială sau o parte din „câștigurile” obținute prin cumpărarea de criptomonede sau... detalii
Un cititor m-a sunat să mă întrebe ce trebuie să facă dacă o doamnă, consultant financiar la o platformă de investiții, îl amenință că-l dă pe mâna autorităților (ANAF și... detalii
Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile pentru manipularea ROBOR este transparența în perioada de fixing, care distruge logica mecanismului de formare a indicelui dobânzilor interbancare, a... detalii
Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a încercat să explice, într-o conferință de presă, decizia de a amenda băncile pentru „coordonarea comportamentului” în stabilirea ROBOR. Poate cea mai importantă clarificare a... detalii
De ce au făcut grevă angajații BRD
Prietenul din America vrea să-ți trimită niște bani într-o aplicație de criptomonede?
M-au sunat iar de la Revolut să mă păcălească
Cum ajung oamenii supraîndatorați la IFN-uri din cauza Biroului de Credit
Ce valoare au punctele Priceless ale Mastercard?
Unele IFN-uri aplică dobânzi excesive la credite, peste plafoanele din Legea 243/2024
Cu atâtea credite, nici nu mai știu unde și câte datorii am
Ce riști dacă faci prea multe credite IFN
Am pierdut la pariuri online 30.000 de lei, apoi am făcut 9 credite la IFN-uri, să plătesc datoria
Dacă ai mai multe credite, refinanțează-le într-unul singur, pentru a-ți reduce gradul de îndatorare