Bancile si-au majorat cu 58% (1 miliard de lei) creditele imobiliare standard, fara Prima Casa, in ciuda cresterii avansului de la 15% la 35%, din cauza legii privind darea in plata

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2016-09-20 01:00 Ultima actualizare: 2016-09-20 01:00

Cu toate ca bancile au majorat avansul la creditele imobiliare standard de la 15% la 20%-35% dupa intrarea in vigoare, in 13 mai, a legii 77/2016 privind darea in plata a caselor ipotecate in vederea anularii datoriilor, volumul acestora s-a mentinut in primul semestru al acestui an semnificativ mai ridicat fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Astfel, conform statisticilor BNR, volumul de credite noi pentru locuinte in lei s-a ridicat in perioada ianuarie – iulie 2016 la 7,222 miliarde lei, dintre care 4,320 miliarde lei, reprezentand 59,8% din total, au fost credite prin programul Prima Casa, garantate in proportie de 50% de catre stat, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Comparativ, in primele sase luni ale anului precedent (2015), volumul total al creditelor pentru locuinte in lei s-a ridicat la 4,437 miliarde lei, cu 62,7% mai putine decat in acest an, dintre care creditele Prima Casa au fost de 2,6 miliarde lei, cu 66% mai putine decat in acest an, avand o pondere de 58,6% din totalul imprumuturilor pentru locuinte acordate de banci.

Asadar, volumul de credite imobiliare standard in lei acordate de banci in primele sapte luni din acest an au insumat 2,9 miliarde lei, cu un miliard de lei (58%) mai multe decat in primele sase luni ale anului precedent, cand au fost de doar 1,837 miliarde lei.

Cresterea cu 58% a volumului de credite imobiliare standard a avut loc in ciuda faptului ca timp de trei luni, in perioada mai-iulie, bancile mari, precum BCR, BRD sau Raiffeisen Bank, au majorat de la 15% la 35% avansul la aceste imprumuturi, din cauza legii privind darea in plata. (vezi aici detalii)

Alte banci mari, precum Banca Transilvania, a majorat la doar 20% avansul pentru creditele imobiliare, in timp competitori importanti, precum UniCredit si ING, au ales sa practice un avans de 25%, ceea ce reprezinta un avantaj destul de important.

In aceste conditii, precum si in contextul in care garantiile programului Prima Casa au fost epuizate de la finalul lunii iulie, la inceputul lunii august, BCR a decis reducerea avansului la 25%, miscare urmata de BRD si alte banci, cu exceptia Raiffeisen Bank, cea mai afectata de legea darii in plata, din cauza creditelor in franci elvetieni (CHF). (vezi aici detalii)

In august si septembrie, asadar, bancile nu au mai acordat niciun credit Prima Casa, garantiile urmand a fi suplimentate cu 500 milioane lei abia in urmatoarea perioda, ceea ce inseamna ca vor fi disponibile abia din octombrie.

Ramane de vazut cum s-au descurcat bancile in acest doua luni, fara garantii Prima Casa, doar cu credite imobiliare standard, cu avans mai ridicat decat anul trecut.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Plățile cu cod QR încearcă de 12 ani să bată cardurile. Vor reuși acum?

Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii

Aplicațiile financiare străine, folosite pentru fraudele online

Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii

Cum ți se pot fura banii din contul bancar

O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii

Poșta face incluziune financiară cu crypto, în loc să emită carduri

Românii care muncesc în Germania, Italia și în alte țări europene primesc salariile pe cardurile emise de Poșta respectivelor țări (Poste Italiane - Bancoposta în Italia sau Postbank în Germania),... detalii