Volksbank România va coborî, începând cu luna februarie, dobânzile pentru creditele ipotecare în euro, cu 1 – 1,5 puncte procentuale, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele băncii, Gerald Schreiner.rnrnDupă ce, în ultimele luni, băncile din România au majorat în masă dobânzile pentru credite, acesta este primul semnal de ajustare a costurilor împrumuturilor în euro pentru clienţi.rnrn”Este vorba de peste 19.000 de contracte de credite ipotecare în euro, pentru care am decis să scădem dobânzile, cu 1 până la 1,5 puncte procentuale, începând cu luna februarie a anului viitor. Acestea sunt împrumuturi pentru care majorasem dobânzile în noiembrie, dar în scrisorile de înştiinţare ne anunţasem clienţii că, îndată ce costurile de finanţare ne vor permite, vom reveni la un nivel mai rezonabil”, a explicat Schreiner.rnrnEl a explicat că Volksbank a analizat, de asemenea, posibilitatea de majorare a dobânzilor la depozite, în condiţiile în care, în ultima vreme, foarte multe bănci au venit cu oferte agresive pe partea de economisire, pentru atragerea de resurse de pe piaţa internă, după ce finanţarea externă a devenit mai greu accesibilă.rnrn”Nu e rezonabilă agresivitatea pe depozite, mai ales că este vorba de lichiditate pe termen scurt, pe care nu o poţi folosi pentru a acorda credite pe termen lung. Am discutat şi noi despre majorarea dobânzilor la depozite, însă, dacă am creşte mult pe partea aceasta, nu am mai putea ajusta dobânzile la credite”, a adăugat. Schreiner.rnrnPreşedintele Volksbank România a menţionat că, în ultimul trimestru, instituţia pe care o conduce a primit finanţare suplimentară de aproape 400 milioane euro de la banca-mamă.rnrn”Noi am mers de la început pe linii de finanţare pe termen lung, cu scadenţe între 3 şi 10 ani. Este adevărat că unele ajung la maturitate anul viitor, însă mizăm pe reînnoirea lor, în condiţiile în care Volksbank România este o investiţie foarte importantă a grupului, aduce 40% din profitabilitate”, a completat Schreiner.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii