Studiu: Unul din zece romani detine un card de credit

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-11-26 10:59 Ultima actualizare: 2010-11-26 10:59

GfK România a realizat un profil al utilizatorilor de carduri de credit şi a analizat cum s-a schimbat gradul de folosire a acestui tip de produs bancar în ultimii doi ani.rnrn„Cardul de credit a pierdut mult din popularitate pe parcursul anului 2008 şi până în a doua jumătate a lui 2009. 11% din totalul populaţiei urbane cu vârsta peste 15 ani folosea acest tip de produs bancar în ianuarie 2008, iar până în septembrie 2009 numărul utilizatorilor s-a redus la jumătate. Începând cu finalul anului 2009 creşterea s-a reluat, astfel că în prezent 10% din populaţia urbană deţine un card de credit”, declară Anca Zamfirescu, cercetător senior, expert în piaţa financiar – bancară la GfK România.rnrnDeşi criza economică s-a accentuat în 2010, o posibilă explicaţie pentru revenirea preferinţei pentru utilizarea cardurilor de credit din ultimul an vine din faptul că băncile s-au concentrat destul de susţinut pe promovarea cardurilor de cumpărături cu accent pe diverse beneficii, printre care şi perioada de graţie extinsă.rnrnAcest produs bancar este folosit în special de persoanele angajate şi mai ales cele care au poziţii de management sau lucrează în posturi de specialişti cu studii superioare. De asemenea, cei care au un venit personal peste 1300 lei pe lună utilizează cardurile de credit în mai mare măsură decât restul populaţiei – 17% faţă de 10% din întreaga populaţie urbană.rnrnCei mai mulţi deţinători ai unui card de acest tip îl folosesc pentru a plăti cumpărăturile din magazine, dar o parte semnificativă – 25% – se limitează la retragerile de la bancomat.rnrnO analiză pe populaţia urbană cu vârsta peste 15 ani arată că utilizatorii cardurilor de credit tind să fie persoane mai atrase de produsele hi-tech mai mult decât restul populaţiei. Mai multe persoane din acest segment, decât din populaţia totală, sunt atrase în mod deosebit de noile tehnologii sau cel puţin consideră că este important să se menţină la curent în legătură cu ele. De asemenea, deţinătorii de carduri de credit tind să fie cei care folosesc mai multe produse hi-tech, ca de exemplu laptopuri sau PC-uri şi telefoane mobile. Această diferenţă nu este doar o consecinţă a faptului că acest segment are venituri mai ridicate decât restul populaţiei. Chiar făcând o comparaţie între ei şi persoanele cu venituri peste medie, în general, diferenţele se menţin.rnrnÎn general, deţinătorii cardurilor de credit merg la cumpărături mai frecvent decât restul populaţiei şi le şi place mai mult această activitate. De exemplu, sunt mai înclinaţi să cumpere lucruri ca să-şi ofere o recompensă sau ca un gest de răsfăţ. rnrnUn segment de populaţie interesant îl reprezintă „influenţatorii” consumului, adică acele persoane care au acces la o varietate mare de grupuri sociale şi tind să le ofere acestor grupuri sfaturi şi recomandări în legătură cu diferite categorii de produse. Printre deţinătorii de carduri de credit se află mai mulţi influenţatori decât în rândul întregii populaţii urbane sau al populaţiei cu venituri peste medie. Utilizatorii acestor produse bancare au influenţă în special în ceea ce priveşte piaţa amenajării locuinţelor sau a decoraţiunilor, locurile de petrecere a timpului liber în afara casei şi pieţele care au legătură cu stilul de viaţă sănătos, fitness şi exerciţii fizice.rnrnDatele care stau la baza acestor concluzii provin din două studii realizate de GfK România: GfK FMDS şi Roper Reports Romania 2010. GfK Financial Market Data System (FMDS) este un studiu desfăşurat o dată la două luni care măsoară obiceiurile bancare ale locuitorilor cu vârsta de peste 15 ani din 13 ţări ale Europei Centrale şi de Est: Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Slovacia, Slovenia, Rusia, Ucraina, Serbia, Macedonia, Bosnia Herţegovina, Bulgaria şi România, eşantionul celor chestionaţi în România fiind de 1000 de persoane, reprezentativ la nivel naţional.rnrnRoper Reports Romania 2010 este un studiu complex derulat de GfK la fiecare doi ani în peste 25 de state din Europa şi reprezintă cea mai cuprinzătoare sursă de informaţii asupra stilului de viaţă şi valorilor consumatorilor. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1000 de respondenţi, reprezentativ urban, pentru persoanele cu vârsta peste 15 ani.rnrnGfK România, fondată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK. De peste 10 ani, GfK România este institutul numărul 1 de cercetare de piaţă din România. Activităţile sale sunt structurate în cinci segmente: Custom Research – cercetare cantitativă şi calitativă Ad Hoc pentru o arie largă de industrii (bunuri de larg consum, telecomunicaţii şi IT, finanţe, retail, turism, auto, bunuri industriale), Consumer Tracking – cercetare continuă pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology – cercetare continuă pentru bunuri de folosinţă îndelungată, Media – cercetare calitativă şi cantitativă pe consumul de produse media şi Healthcare – cercetare calitativă şi cantitativă în toate domeniile medicale.rnrnÎnfiinţat în 1934 ca primă companie de cercetare de piaţă în Germania, Grupul GfK are azi mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente. Grupul GfK este una din cele mai mari organizaţii de cercetare de piaţă din lume. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi website-ul: www.gfk-ro.comrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Ce fac dacă un funcționar de la Raiffeisen mă întreabă de un credit?

„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii

Plățile cu cod QR încearcă de 12 ani să bată cardurile. Vor reuși acum?

Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii

Aplicațiile financiare străine, folosite pentru fraudele online

Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii

Cum ți se pot fura banii din contul bancar

O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii