Profitul bancilor a atins un nou record: 3,2 miliarde lei in primele cinci luni din 2018

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2018-07-22 21:38 Ultima actualizare: 2018-07-22 21:38

Bancile romanesti au obtinut in primele cinci luni din acest an un profit net de 685 milioane euro (in jur de 3,2 miliarde lei), aproape dublu fata de primul trimestru, cand a atins 1,7 miliarde lei, ceea ce reprezinta un nou record istoric, conform datelor prezentate de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. (vezi graficul)

Profitabilitatea bancilor romanesti a ajuns astfel la nivelul inregistrat in perioada de crestere economica euforica din 2008, datorata aderarii Romaniei la UE in 2007, economia supraincalzita primind insa un dus de gheata la finalul lui 2008, cand a izbucnit criza financiara care a dus la marea recesiune din urmatorii anii.

Rata profitabilitatii ROE (rentabilitatea capitalului sau return on equity) a ajuns la 17% in luna mai, nivel identic cu cel de la finalul lui 2008, an in care acest indicator a atins si 19,4%, in septembrie 2008.

Rata profitabilitatii ROA (rentabilitatea activelor sau return on assets) a urcat la 1,6%, un nivel de asemenea comparabil cu cel din 2008.

Activele sistemului bancar romanesc au crescut in ultimii aproape zece ani de la 79 miliarde euro la finalul lui 2008 (314 miliarde lei, la cursul de atunci, de 3,98 lei/1 euro) la 92,6 miliarde euro in martie 2018 (431 miliarde lei, la cursul din prezent, de 4,66 lei/1 euro).

Cum au batut bancile recordul de profit

Bancile au reusit sa obtina un profit record in primul trimestru datorita veniturilor in crestere de pe urma acordarii unor volume tot mai mari de credite, in timp ce riscul de credit, adica provizioanele sau ajustarile pentru depreciere pentru posibile credite neperformante, a continuat sa se reduca.

Valoarea provizioanelor conform definitiei Autoritatii Bancare Europene (ABE) a scazut la 9,9 miliarde lei, de la 13,8 miliarde lei la finalul anului precedent.

In privinta retelei de unitati bancare, pentru prima data in ultima perioada aceasta da semne de stabilizare, fiind chiar in crestere cu trei unitati in primul trimestru: de la 4.555 de unitati bancare la finalul lui 2017 la 4.558 la sfarsitul lunii martie 2018.

Fata de martie 2017 insa avem lipsa 174 de unitati bancare.

Numarul salariatilor a crescut cu 655 in primul trimestru din acest an, de la 55.044 la finalul lui 2017 la 55.699 in martie 2018. (vezi aici detalii)

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Plățile cu cod QR încearcă de 12 ani să bată cardurile. Vor reuși acum?

Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii

Aplicațiile financiare străine, folosite pentru fraudele online

Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii

Cum ți se pot fura banii din contul bancar

O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii

Poșta face incluziune financiară cu crypto, în loc să emită carduri

Românii care muncesc în Germania, Italia și în alte țări europene primesc salariile pe cardurile emise de Poșta respectivelor țări (Poste Italiane - Bancoposta în Italia sau Postbank în Germania),... detalii