Prima luna de creditare cu restrictiile BNR si taxa bancara arata surprinzator de bine, dar s-ar putea sa nu fie relevanta

Autor:

Bancherul.ro
2019-02-25 22:31

Creditarea s-a mentinut stabila in ianuarie, prima luna cu noile restrictii de creditare introduse de BNR privind limitarea la 40% din venituri a gradului de indatorare si introducerea taxei pe activele bancare, insa datele statistice publicate de BNR s-ar putea sa nu fie relevante.

Asta pentru ca statisticile au de regula o intarziere de propagare de o luna sau chiar mai mult pentru a se putea contura un fenomen, dat fiind ca multe credite, in special cele ipotecare, au o durata mai lunga de procesare si semnare a contractelor, care pot depasi o luna.

Ceea ce inseamna ca unele dosare de creditare depuse la banci in ultimele luni ale anului au fost finalizate abia in prima luna din acest an. Mai ales ca este posibil ca bancile sa se fi confruntat in ultimele zile ale anului precedent cu un volum mai ridicat de cereri de credite din partea clientilor care au incercat sa scape de aplicarea restrictiilor BNR, in vigoare de la inceputul acestui an.

Pe de alta parte, aceste statistici privind indicatorii monetari arata soldul creditelor detinute de banci, care include si creditele neperformante, astfel ca datele pot fi afectate de eventuale scoateri in afara bilanturilor ale acestor credite sau vanzarea lor catre firme de recuperare creante.

In privinta potentialelor strategii ale bancilor de diminuare a soldului de credite in vederea evitarii taxei pe active, acestea ar putea fi inca intr-o faza de stand-by, pana la clarificarea OUG 114/2018 si eventualele modificari ale acesteia in Parlament.

Daca facem abstractie de aceste elemente si ne uitam doar la datele BNR privind situatia creditelor din prima luna din 2019, acestea au crescut cu 0,5% fata de luna decembrie a anului precedent, cand au avansat cu numai 0,1% fata de luna precedenta.

Este vorba, deci, de o crestere importanta a soldului creditelor in ianuarie, fata de luna anterioara.

Mai mult, daca ne uitam si la sezonalitate, avansul creditarii de 0,5% din ianuarie a acestui an este extrem de buna comparativ cu scaderile de 0,9% in ianuarie 2018 si de 0,7% in ianuarie 2017.

Sa incercam acum sa descoperim si alte indicii ale acestei performante, in afara de cele mentionate la inceput, si anume impulsul dat de restrictiile BNR si posibilele influente ale creditelor neperformante.

Cresterea finantarilor in euro pentru firme, pe fondul majorarii dobanzilor in lei

Un indiciu important este cresterea puternica a finantarilor in euro acordate de banci firmelor, in acelasi timp cu deprecierea leului fata de euro, ceea ce a umflat artificial datele statistice ale lunii ianuarie.

Astfel, soldul creditelor in euro obtinute de firme in ianuarie a crescut cu 3,3% fata de luna precedenta, echivalentul a 1,3 miliarde lei, comparativ cu o scadere de 0,9% in decembrie. Daca ne uitam la sezonalitate, in lunile ianuarie din 2018 si 2018 am avut scaderi de peste 1%.

O cauza a cresterii finantarilor in valuta, in afara de cea privind specificul activitatii unor firme (precum cele exportatoare) ar putea fi cresterea dobanzilor in lei, care au ajuns inca o data mai mari decat cele in euro.

Avansul de 3,3% a creditarii firmelor in euro este in realitate mai mica, la jumatate, intrucat in ianuarie a avut loc o depreciere cu 1,5% (7 bani) a leului in comparatie cu euro, de la 4,6 la 4,7 lei, ceea ce inseamna ca finantarile in euro au avut de fapt o crestere de doar 1,8%, exprimate in euro.

Chiar si asa, insa, vorbim de un ritm de crestere dublu fata de decembrie.

Cresterea creditarii in valuta a fost insa contrabalansata de scaderea substantiala a creditelor in lei obtinute de firme, cu 1,2%, echivalentul a 0,8 miliarde lei.

In privinta creditelor pentru populatie, trebuie remarcata mentinerea ritmului de crestere a creditelor imobiliare in lei, de 1,1% in ianuarie, echivalentul a 0,5 miliarde lei, desi sub cel din decembrie, de 0,8 miliarde lei, si aproape de cel din ianuarie 2018, de 0,6 miliarde lei.

Creditele de consum in lei si-au continuat scaderea usoara, cu 0,2 miliarde lei, la fel ca in decembrie. (vezi grafic)

Totalul soldului creditelor pentru populatie a crescut in ianuarie cu 0,5 miliarde lei, mai mult decat in decembrie, cand cresterea a fost de 0,3 miliarde lei.

 

Comentarii

De la: camiSubiect:

Ganditorului inteligent

Comentariu:

Intr-o dimineata Dragnea se va scula si va decide: - inflatia de va mentine -1% urmatorii 5 ani - romanii care au luat credite au obligatia returnarii lor in proportie de minim 50% - euro se va mentine 3 lei urmatorii 5 ani

De la: DanSubiect:

Teodorovici .....

Comentariu:

Daca dau faliment vreo 5 banci, tot Desteptul Guvern va trebui sa le dea bani sa le scoata din nevoie: in Italia era in pericol o singura banca si a trebuit statul sa o finanteze

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii