Burse la Transilvania Executive Education MBA

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2024-11-02 13:29 Ultima actualizare: 2024-11-02 13:29

• Valoarea totală a burselor este de 19.000 de euro

• Cursurile încep în 8 februarie 2025

• Până acum, 220 de persoane au absolvit acest EMBA

Banca Transilvania și Transilvania Executive Education (TEE) anunță startul unei noi competiții pentru două burse parțiale de studiu la TEE Executive MBA – Management General, program 100% britanic, acreditat de Universitatea Buckingham.

Valoarea totală a acestora este de 19.000 euro, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

BT acordă două burse, Bursele Roberto Marzanati, fiecare dintre acestea acoperind 50% din taxa de studiu.

Cursurile Executive MBA încep în 8 februarie 2025 și cuprind 12 module: Leadership, HR, Economie, Marketing, Finanțe, Strategie, Managementul Operațiunilor, Gândire sistemică, Complexitate, Guveanță și etică în afaceri, Consultanță și Transformare digitală.

Acestea sunt susținute de profesori de la universități din Europa și Statele Unite ale Americii. Se desfășoară o dată la șase săptămâni, timp de 18 luni. Diploma de absolvire este oferită de Universitatea Buckingham.

Candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență profesională post-universitară într-o poziție de management și să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Calendar:
• 1 – 30 noiembrie 2024: Înscriere în competiție
• 2 – 12 decembrie 2024: Evaluarea candidaților
• 13 decembrie: Anunțarea câștigătorilor burselor, prin canalele de comunicare ale Transilvania Executive Education și BT.

Pentru înscrierea în competiție este nevoie de următoarele:

1. Completarea formularului de înscriere în competiție, disponibil pe website-ul TEE, cu:

– business plan, folosind modelul din formularul de înscriere;
– eseu academic care să răspundă la întrebarea: Cum poate contribui educația executivă la transformarea afacerilor românești?

2. CV în limba engleză/sau menționarea link-ului către profilul de LinkedIn în emailul de înscriere. Este recomandată includerea în CV a tuturor realizărilor obținute pe plan profesional, academic și social.

3. Două scrisori de recomandare, în limba engleză, din partea unui partener de business sau a unui angajator.

4. Trimiterea documentelor menționate la adresa office@teecluj.ro, până în data de 30 noiembrie a.c. (inclusiv).

Roberto Marzanati (1950–2016) a făcut parte din Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania timp de 15 ani, începând cu 2001. În semn de respect pentru contribuția sa la succesul BT, bursele oferite de Banca Transilvania la programe EMBA îi poartă numele.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii

Clienții Alpha Bank pot alege dacă se transferă la Unicredit

Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii