Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2025-06-12 23:55 Ultima actualizare: 2025-07-04 13:58

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de 5 luni, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă:

“CEC Bank a încurajat mereu economisirea, acest proces fiind unul dintre pilonii pe care se sprijină educația financiară. Activitatea de economisire trebuie să devină un obicei lunar, permanent, pe care îl putem începe chiar şi cu paşi mici, rezultatul fiind apoi un depozit prin care putem obţine un anumit grad de confort financiar. De aceea, cu această nouă ofertă cu o dobândă foarte avantajoasă pentru clienții noștri, continuăm să fim alături de aceștia și să-i sprijinim pentru a avea un traseu financiar echilibrat”, a declarat Adina Călin, directorul Direcției Produse și Servicii Bancare din CEC Bank.

Depozitul pe termen de 5 luni face parte dintr-o campanie derulată în perioada 10 iunie – 29 august 2025, în cadrul căreia, pentru prima lună, dobânda bonificată va fi de 6,10%, aplicabilă doar pentru o singură scadență de 5 luni. 

La data scadenței, depozitul se va prelungi în mod automat, în condiții de dobândă standard, valabilă la data prelungirii. 

Depozitul poate fi constituit atât în unitățile bancare cât și online, pe Mobile Banking sau Internet Banking. Suma minimă de constituire a depozitului este de 1.000 de lei.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale. 

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, mobile banking (CECapp) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online. 

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro. 

Despre Grupul CEC Bank

Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC BANK S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea / procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii. FGCR acordă garanții pe seama surselor puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în condițiile stabilite printr-o serie de acte normative. Detalii se regăsesc pe website-ul FGCR https://fgcr.ro/despre-noi/.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii

YOU BRD are probleme de funcționare

Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii

Programul băncilor de Paște

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii

Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB

Procredit Bank a implementat serviciul de afișare a numelui beneficiarului unui transfer, SANB, după mai bine de 3 ani de la lansarea acestei funcții de către Transfond. Este surprinzător cât... detalii