Bancile cresc dobanzile la creditele de nevoi personale

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2017-01-08 22:14 Ultima actualizare: 2017-01-08 22:14

Trei banci mari, si anume BRD, BT si ING, au majorat, de la inceputul acestui an, dobanzile la creditele de nevoi personale fara garantii, in special in cazul imprumuturilor cu dobanda fixa, ceea ce poate reprezenta un prim indiciu al tendintei de revenire a dobanzilor pe o tendinta de crestere, dupa ce acestea au atins minime istorice record la finalul anului trecut.

Ultimele date publicate de BNR arata ca Dobanda Anuala Efectiva (DAE) medie la creditele noi pentru consum acordate populatiei a crescut usor inca din noiembrie, la 10,09%, de la 9,99% in octombrie. (vezi aici detalii)

Costul imprumuturilor a crescut in acest inceput de an si din cauza majorarii indicilor de dobanda ai pietei interbancare, ROBOR, pe parcursul ultimelor zile din 2016. (vezi aici detalii)

BRD a inlocuit dobanda variabila cu una fixa, mai mare

BRD a inlocuit dobanda variabila, care se modifica in functie de evolutia indicelui pietei interbancare ROBOR la 6 luni, cu o dobanda fixa, mai mare, in cazul creditelor de nevoi personale fara garantii.

La finalul anului trecut, BRD acorda creditul Expresso cu o dobanda variabila de 7,34% (ROBOR 6M plus marja fixa de 6,3%), pentru clientii de casa, care-si incaseaza salariul intr-un cont al bancii.

Costul total al unui credit de 22.000 de lei (5.000 de euro) pe cinci ani, exprimat prin DAE (Dobanda Anuala Efectiva) era 8,75%, rata lunara de 459 de lei iar suma totala de rambursat ajungea a 26.989 lei, conform Calculatoruldecredite.ro.

Acum, acelasi credit are o dobanda fixa de 8,78% pe toata perioada de creditare, de maxim 5 ani. DAE a ajuns la 10,75%, cu doua puncte mai mare, rata lunara este cu 15 lei mai mare, de 474 lei, iar suma totala de rambursat insumeaza 28.107 lei. (vezi aici detalii)

BT a crescut dobanda cu aproape un punct

Banca Transilvania (BT) a majorat atat dobanzile, cat si comisioanele la creditele de nevoi personale, costul imprumuturilor fiind acum mai mare si in urma cresterii indicilor de referinta ROBOR.

Astfel, dobanda la creditele de nevoi personale cu dobanda fixa a fost majorata cu aproape un punct procentual, de la 10% la 10,9%. Pentru clientii care incaseaza salariul intr-un cont al bancii, dobanda a fost majorata mai putin, cu 0,65 puncte, de la 9,25% la 9,90%. (vezi aici detalii)

ING Bank a majorat dobanda la credite cu 1,5 puncte

ING Bank a majorat, de la inceputul acestui an, cu 1,5 puncte procentuale, dobanda la creditele de nevoi personale standard, pentru clientii care nu-si incaseaza salariul intr-un cont al bancii si nu incheie o asigurare de viata.

Noile dobanzi sunt 11,95% pentru imprumuturile cu valori mai mici de 30.000 de lei si 10,95% pentru creditele cu valori mai mari. (vezi aici detalii)

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Ce fac dacă un funcționar de la Raiffeisen mă întreabă de un credit?

„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii

Plățile cu cod QR încearcă de 12 ani să bată cardurile. Vor reuși acum?

Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii

Aplicațiile financiare străine, folosite pentru fraudele online

Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii

Cum ți se pot fura banii din contul bancar

O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii