Banca Centrala Europeana (BCE) trage cu toate tunurile pentru a salva economia europeana de la deflatie: dobanzi negative si bani gratis din elicopter pentru banci

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2016-03-10 22:26 Ultima actualizare: 2016-03-10 22:26

Banca Centrala Europeana (BCE) a tras astazi cu patru tunuri deodata pentru a salva zona euro de la deflatie, in contextul in care inflatia a revenit pe teritoriu negativ iar perspectivele de crestere economica pe plan global s-au inrautatit: a scazut dobanda de referinta la 0%, o surpriza pentru analisti, a redus cu inca 10 puncte de baza dobanda la facilitatea de depozit, pana la -0,40%, o masura anticipata, a majorat cu 20 de miliarde de euro lunar programul QE, la 80 de miliarde de euro, si, o alta surpriza, a lansat un nou program de finantare ieftina, practic gratis, cu 0% dobanda, pentru banci.

Mai mult, Mario Draghi, presedintele BCE, a lansat si un forward guidance: “Dobanzile vor ramane la un nivel mic, foarte mic, pentru o lunga perioada de timp, care va depasi orizontul de timp al achizitiilor de active (programate pana cel tarziu in martie 2017). In acest moment, nu preconizam ca va trebui sa reducem dobanda si mai mult. Fireste ca noi evenimente ar putea schimba situatia si perspectivele.” Ceea ce inseamna ca nu este exclus ca dobanda de referinta sa ajunga negativa, iar cea la depozite sa scada si mai mult.

“Experienta pe care am avut-o cu dobanzile negative (la facilitatea de depozit pentru banci) a fost foarte pozitiva in privinta imbunatatirii conditiilor de finantare a bancilor si transmiterii acestora in economia reala”, a adaugat Draghi.

Cu alte cuvinte, dobanzile negative le-au influentat pe cele de pe piata monetara, astfel ca bancile s-au putut finanta mai ieftin si au putut diminua si dobanzile la creditele pentru clienti.

Dobanzile negative nu au afectat profitabilitatea bancilor, in medie, desi exista diferente intre banci, a adaugat Draghi.

Dimpotriva, a precizat vicepresedintele BCE, Vítor Constâncio: marja neta de dobanda a bancilor a crescut anul trecut, in ciuda faptului ca aveau dobanzi negative la facilitatea de depozit a BCE.

Ceea ce reflecta faptul ca dobanzile negative au determinat reducerea costului de finantare al bancilor, intrucat dobanzile de pe piata interbancara au scazut, datorita dobanzilor negative. De asemenea, si dobanzile pe termen lung au scazut, datorita asteptarilor ca dobanzile se vor mentine la niveluri scazute pe o perioada mai mare, astfel ca bancile au avut de castigat si de pe urma cresterii randamentului titlurilor de stat detinute.

“S-a dovedit ca fara masurile BCE, cresterea economica ar fi fost mai scazuta. In schimb, o crestere economica mai mare a determinat reducerea riscurilor (creditelor neperformante) ale bancilor, avand ca rezultat majorarea profitabilitatii acestora (ROE) de la 3,8% in 2014 la 5,7% in 2015. E important de mentionat ca este vorba de o cifra in termeni reali, pentru ca inflatia a fost 0”, a adaugat Constancio.

Focus spre instrumentele neconventionale

Draghi a precizat ca strategia BCE este de a se concentra mai putin pe dobanzi si mai mult pe instrumentele neconventionale de politica monetara.

“Dobanzile negative au fost intruduse cu un anumit scop. Cand dobanzile ating nivelul 0, asteptarile pentru viitor sunt ca acestea sa creasca. Dar cu dobanzile negative, am reusit sa anulam aceste asteptari. In masura in care dispunem de alte instrumente in acest scop, cu siguranta le vom folosi pe acestea. Si am aratat deja acest lucru cu diversele instrumente utilizate pana in prezent”, a precizat seful BCE.

Draghi a explicat, de asemenea, de ce s-a decis lansarea unui nou program de finantare pentru banci (TLTRO II): “revenirea economica din zona euro este inca prea anemica. Din experienta pozitiva a primului program, noul program credem ca va oferi bancilor conditii de finantare atractive pentru a acorda credite companiilor. Ofera, de asemenea, o finantare stabila pe termen lung, fiind vorba de o perioada de 4 ani, in conditiile unui mediu de finantare volatil si incert pentru banci. Alaturi de celelalte masuri standard si non-standard, acest program va contribui la revenirea inflatiei spre tinta de sub 2% pe termen mediu.”

Vezi aici declaratiile de la conferinta de presa a BCE

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Ce fac dacă un funcționar de la Raiffeisen mă întreabă de un credit?

„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii

Plățile cu cod QR încearcă de 12 ani să bată cardurile. Vor reuși acum?

Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii

Aplicațiile financiare străine, folosite pentru fraudele online

Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii

Cum ți se pot fura banii din contul bancar

O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii