Unicredit vrea să mă execute silit, în loc să mă ajute să plătesc datoria

Publicat la: 2025-12-17 08:12 Ultima actualizare: 2025-12-17 08:32

Un cititor ni s-a plâns că a primit de la Unicredit doar notificări privind raportarea la Biroul de Credit și declararea scadenței anticipate a creditului, nu și propuneri de restructurare a acestuia.

“Am mers la sucursala Unicredit și am incercat să fac restructurare, dar au zis că la banca lor nu se face dacă ai restanțe”, s-a plâns cititorul.

După câte zile de restanțe se poate declara scadența anticipată la un credit?, a întrebat cititorul, la Întreabăbanca.ro:

De aceea, am trimis la Unicredit următoarea întrebare:

– Banca trimite clienților propuneri privind soluțiile de restructurare a creditelor, înaintea notificărilor privind raportarea la Biroul de Credit și declararea scadenței anticipate, în vederea evitării executării silite? Dacă da, care sunt acestea?

Dar Unicredit nu a răspuns.

Avem dreptul de a scăpa de executarea silită

Cei care au dificultăți financiare și nu-și mai pot plăti ratele la credit au dreptul legal la restructurarea acestuia, care poate consta în:

  • Refinanțarea creditului;
  • Amânarea ratelor pe o anumită perioadă, până la depășirea situației dificile;
  • Diminuarea valorii ratelor, prin prelungirea perioadei de creditare sau scăderea dobânzii;
  • Iertarea parțială de datorie;

De altfel, băncile și IFN-urile sunt obligate de legea contractelor de credit, OUG 50/2010, să ofere clienților soluții de plată a datoriei, înainte de executarea silită:

Creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită.

În concluzie, băncile și IFN-urile ar trebui să le trimită clienților mesaje privind soluțiile de achitare a creditelor, înainte de notificările privind raportarea la Biroul de Credit și declararea scadenței anticipate a creditului.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Escrocii în investiții online îți trimit bani pentru a-ți câștiga încrederea

Cititorii ne-au semnalat că escrocii în investiții online au reușit să le câștige încrederea trimițându-le bani pentru investiția inițială sau o parte din „câștigurile” obținute prin cumpărarea de criptomonede sau... detalii

Culmea fraudelor online: oamenii sunt amenințați de escroci cu ANAF și Interpol

Un cititor m-a sunat să mă întrebe ce trebuie să facă dacă o doamnă, consultant financiar la o platformă de investiții, îl amenință că-l dă pe mâna autorităților (ANAF și... detalii

Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile: transparența în perioada de fixing, spune Chirițoiu

Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile pentru manipularea ROBOR este transparența în perioada de fixing, care distruge logica mecanismului de formare a indicelui dobânzilor interbancare, a... detalii

Nu a fost un cartel al băncilor, ci un schimb de informații care a dus la o creștere mică a ROBOR, sub 1%, spune șeful Consiliului Concurenței

Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a încercat să explice, într-o conferință de presă, decizia de a amenda băncile pentru „coordonarea comportamentului” în stabilirea ROBOR. Poate cea mai importantă clarificare a... detalii