Libra Bank și-a majorat profitul cu 20%, la 324 milioane lei

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2026-04-30 16:07 Ultima actualizare: 2026-04-30 16:07

Libra Bank și-a majorat profitul cu 20%, echivalentul a 54 milioane lei, în 2025, comparativ cu anul anterior, până la 324 milioane lei.

Activele băncii au crescut cu 1,2 miliarde lei (9,5%), la 13,9 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii:

Libra Internet Bank a încheiat anul 2025 cu rezultate financiare în creștere, continuând evoluția constantă din ultimii ani. Activele băncii au ajuns la 13,9 miliarde lei, portofoliul brut de credite se situa la 8,7 miliarde lei, în timp ce depozitele atrase de la clienți au atins valoarea de 11,7 miliarde lei.

În 2025, Libra Internet Bank a înregistrat un profit net de 324 milioane lei, iar indicatorii de rentabilitate au rămas un nivel ridicat: ROA de 2,43% și ROE de 20,35%.

Calitatea portofoliului deținut de Libra Internet Bank a rămas solidă, rata creditelor neperformante situându-se la 2,24% la decembrie 2025. Gradul de acoperire cu provizioane a acestor credite a depășit nivelul de 70%.

Libra a fost printre primele bănci din România care au lansat RoPay for Business – soluția de încasări instant pentru comercianți, prin scanarea de coduri QR. În 2025, banca a implementat Click to Pay Mastercard, pentru plăți online rapide și sigure, fără introducerea datelor cardului la comercianții înrolați. Colaborarea cu instituții financiare internaționale precum Fondul European de Investiții și BERD susține finanțarea avantajoasă pentru clienții Libra Internet Bank.

Rezultatele din 2025 confirmă că am reușit să creștem într-un ritm sănătos, păstrând în același timp un profil de risc echilibrat și o bună eficiență operațională. Evoluția activelor, a portofoliului de credite și a depozitelor arată încrederea clienților în Libra și capacitatea noastră de a finanța economia reală într-un mod responsabil. Vom continua să investim în digitalizare, automatizare și pregătirea echipelor, folosind datele și inteligența artificială într-un cadru sigur și controlat, pentru servicii bancare moderne, ușor de utilizat și adaptate nevoilor clienților”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, Director General Libra Internet Bank.

Despre Libra Internet Bank

Libra Internet Bank este specializată în oferirea de produse și servicii dedicate Profesiilor liberale, microîntreprinderilor, IMM-urilor și companiilor din Real Estate și Agribusiness. Libra Internet Bank este, de asemenea, partenerul celor mai importante fintech-uri internaționale prezente în țară. Libra Internet Bank oferă plăți instant în lei și în euro, precum și un serviciu de inteligență artificială generativă bazat pe voce în aplicația sa de mobile banking. Libra Internet Bank are o rețea de 59 de sucursale în București și alte orașe mari din România. Libra Internet Bank a fost înființată în 1996 în București și face parte din grupul american de investiții New Century Holdings (NCH).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Anunturi banci

Libra Bank și-a majorat profitul cu 20%, la 324 milioane lei

Libra Bank și-a majorat profitul cu 20%, echivalentul a 54 milioane lei, în 2025, comparativ cu anul anterior, până la 324 milioane lei. Activele băncii au crescut cu 1,2 miliarde... detalii

Programul BCR de sărbătorile de Paște

Banca Comercială Română (BCR) anunță că, în perioada Sărbătorilor de Paște, este disponibilă permanent, online, telefonic și prin echipamentele multifuncționale instalate în rețeaua sa extinsă teritorială.  Unitățile BCR şi centrele... detalii

Programul Banca Transilvania în perioada Sărbătorilor

În perioada sărbătorilor de iarnă, unitățile BT vor funcționa după un program special, conform unui comunicat al băncii: 24 Decembrie – Ne găsești până la ora 16:00 în toate unitățile. 25... detalii

Programul BCR de Sărbători

Unitățile BCR nu vor fi deschise zilele de 25, 26 decembrie 2025, respectiv 1-2 ianuarie şi 6-7 ianuarie 2026, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: De asemenea,... detalii