Proiectul OUG privind contractele de credit de consum, publicat de Ministerul Economiei: Ordonanță de urgență privind contractele de credit de consum, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar Având în vedere că transpunerea și implementarea în legislația națională a Directivei (UE) 2023/2225 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 octombrie 2023 privind contractele de credit de consum și de abrogare a Directivei 2008/48/CE trebuie realizată până la data de 20 noiembrie 2025, adoptarea prezentei ordonanțe de urgență se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligațiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieței interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene. Ținând cont de faptul că Directiva (UE) 2023/2225 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 octombrie 2023 privind contractele de... detalii
Proiectul de Lege privind contractele de credit de consum și de abrogare a Ordonanței de urgență nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicat de Ministerul Economiei: CAPITOLUL I... detalii
DECIZIE nr. 105 din 15 decembrie 2007cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit EMITENTAUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A... detalii
Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancareÎn vigoare de la 14.12.2015Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 918 din 11.12.2015Parlamentul României adoptă prezenta lege.TITLUL I Schemele de garantare a depozitelorCAPITOLUL I Domeniul de aplicare şi definiţiiSECŢIUNEA 1 Domeniul de aplicare Art. 1. (1) Prezentul titlu reglementează înfiinţarea şi funcţionarea schemelor de garantare a depozitelor ca scheme oficial recunoscute pe teritoriul României pentru scopul garantării depozitelor. (2) Recunoaşterea oficială a schemelor de garantare a depozitelor se realizează prin lege sau poate fi acordată de Banca Naţională a României în calitate de autoritate desemnată, cu respectarea cerinţelor impuse de prezentul titlu. (3) Banca Naţională a României este autoritatea desemnată pe teritoriul României şi autoritatea administrativă competentă cu încadrarea depozitelor ca indisponibile potrivit art. 3 alin. (6) lit. a). (4) Garantarea depozitelor plasate la instituţiile de credit cu sediul... detalii
Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Reguli privind calcularea si publicarea IRCC, conform OUG 19/2019
Legea 209/2019 privind serviciile de plata
Regulamentul BNR nr.10/2009 privind raportarea tranzactiilor efectuate prin conturile de corespondent
OUG 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului
REGULAMENT (UE) nr. 679 din 2016 privind datele personale
REGULAMENT (UE) nr. 679 din 2016 privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Normele de aplicare a OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite, publicate in Monitorul Oficial din 29 iulie 2022
Din 2023 se schimba plata CASS pentru cei cu venituri extrasalariale
Normele de aplicare a OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite (proiect de Hotarare de Guvern)
OUG 90/2022 privind amanarea ratelor la credite
Codul de procedura civila republicat, actualizat
Protectia datelor personale: intrebari si raspunsuri frecvente publicate de ANSPDCP
Cat este salariul minim net in 2022: 1.524 de lei
OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori
OUG 52 din 2016 actualizata privind contractele de credit imobiliare si modificarea OUG 50/2010
Regulament nr. 2 din 2012 privind organizarea si functionarea la Banca Nationala a Romaniei a Centralei Riscului de Credit
OUG 19/2019 privind introducerea indicelui IRCC la credite
Cum pot returna produsele Mediagalaxy cumpararate cu credit sau plata integral, intr-un termen de 14 zile
Ai credit Bancpost cesionat la Eurobank si administrat de First Bank? Iata ce trebuie sa stii
Lista clauzelor abuzive din contracte
OUG nr. 19 din 2019 privind indicele IRCC
Termeni si conditii de utilizare Ghiseul.ro
Regulamentul BNR nr.17 din 2012 privind unele conditii de creditare, actualizat cu modificari
TVA de 5% pentru vanzarile de locuinte pentru persoane fizice: plafonul creste la 700.000 de lei
Informatiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori
Unde si cum pot plati taxa de buletin si cat costa?
Ce acte imi trebuie pentru schimbarea buletinului? (eliberare act identitate la expirare termen valabilitate sau modificarea datelor de stare civila)
Regulamentul BNR nr. 17 din 2012 privind unele conditii de creditare
OUG 34/ 2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii
Decizia nr. 431 emisa de Curtea Constitutionala la Legea nr.77/2016 privind darea in plata
IFN-urile vor publica din 2023 situatii financiare anuale individuale conform IFRS
Legea pentru combaterea spalarii banilor a fost schimbata: firmele trebuie sa depuna o declaratie anuala privind beneficiarul real
Executarile silite ale firmelor ar putea fi suspendate, in cadrul concordatului preventiv
Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar - Bancar si-a lansat noul site
Legea nr. 52/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite
OUG nr. 29/2020 privind masurile Guvernului de sustinere a firmelor afectate de criza coronavirusului COVID-19
Decizia Curtii Constitutionale nr.731 din 6 noiembrie 2019 referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite
Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului
Legea nr. 210/2019 privind activitatea de emitere de moneda electronica
Patru noi proiecte de lege pentru protectia consumatorilor privind plafonarea dobanzilor la credite, executarile silite, cesiunea si conversia in lei a creditelor in valuta, depuse de cuplul Zamfir/Piperea la Senat
OUG 51 din 1997 actualizata privind operatiunile de leasing
Ordonanta de urgenta nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, cu modificari si completari
Ordonanta de Guvern nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor (versiune actualizata)
Regulament BNR privind institutiile emitente de moneda electronica
Ordonanta de Urgenta (OUG) nr. 50 din 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, actualizata
Noul Cod Civil
Legea 677 din 2001 privind protectia datelor personale
Directiva privind Serviciile de Plata (PSD)
Hotararea Guvernului nr. 2/2018 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casa"
Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata
Legea nr. 151 din 2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice
Legea nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plati, schimbarea conturilor de plati si accesul la conturile de plati cu servicii de baza
Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
OUG 113/2009 privind serviciile de plata
Regulamentul BNR nr. 20/2009 privind institutiile financiare nebancare
Regulamentul BNR Nr. 17 din 2012 privind unele conditii de creditare
Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice
Legea 151 din 2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice
Bancile sunt obligate sa comunice fiscului lista clientilor care deschid sau inchid conturi
Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata
Ordinul BNR nr. 11/2015 privind amortizorul aferent institutiilor de credit autorizate in Romania si identificate de Banca Nationala a Romaniei ca fiind alte institutii de importanta sistemica (O-SII)
Regulamentul BNR nr. 4/2014 privind raportarea de date si informatii statistice la Banca Nationala a Romaniei
OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
Legea privind supravegherea macroprudentiala a sistemului
financiar national
Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casă
Curtea Constitutionala - Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza intai raportat la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
Ordinul ANPC nr. 115/2017 privind stabilirea detaliilor tehnice pentru efectuarea bonitatii de catre creditorii nonfinanciari
Directiva 2014/92/UE privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plati, schimbarea conturilor de plati si accesul la conturile de plati cu servicii de baza
Ordonanta de urgenta privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plati, schimbarea conturilor de plati si accesul la conturile de plati cu servicii de baza
Hotarare pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casa
Hotararea Guvernului privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casa (Nota de fundamentare)
Guvernul a modificat si completat Codul fiscal, printr-o ordonanta de urgenta
Legea pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata
Legea privind conversia creditelor in CHF la cursul istoric - forma pentru promulgare
Regulamentul nr. 8/2016 pentru modificarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii
Legea insolventei persoanelor fizice (falimentul personal) intra in vigoare din 1 noiembrie, dar inca nu se poate aplica
Regulamentul pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 17/2012 privind unele conditii de creditare
Ordonanta Guvernului nr. 85/2004 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta privind serviciile financiare
Regulament pentru modificarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr.20/2009 privind instituţiile financiare nebancare
Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite