Romania poate ajunge la o criza a finantarii in noiembrie

Autor:

Bancherul.ro
2010-09-16 19:24

Romania s-ar putea confrunta cu o criza a finantarii in noiembrie din cauza deciziei guvernului de a refuza sa vanda titluri de stat la randamente mai mari de 7%, iar statul ar putea ajunge sa plateasca semnificativ mai mult, potrivit Reuters.rnrnGuvernul are dificultati in implementarea masurilor de austeritate necesare derularii acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), impingand astfel dobanzile cerute de investitori tot mai sus.rnrnMinisterul de Finanţe a refuzat, însă, verdictul dat de investitori, argumentând că măsurile de austeritate vor determina, eventual, reducerea randamentelor, iar între timp fonduri suplimentare ar putea fi atrase de pe pieţele financiare externe.rnrnNumirea unui ministru al Finanţelor mai puţin cunoscut, Gheorghe Ialomiţianu, nu a schimbat această strategie. Mâna ministrului ar putea fi forţată dacă FMI decide luna următoare, potrivit aşteptărilor, că guvernul trebuie să înceteze să acumuleze arierate, notează Reuters.rnrnRezolvarea acestor datorii ar lăsa, aproape sigur, guvernul într-o lipsă de fonduri care nu-i va permite să ignore pieţele financiare locale.rnrn”Până atunci, necesarul de finanţare va fi foarte ridicat şi arieratele se vor majora dacă nu renunţă la actuala strategie privind împrumuturile. Nu au cum să iasă bine din situaţia asta”, a afirmat economistul-şef al ING Bank, Nicolaie Alexandru-Chidesciuc.rnrnOdată ce guvernul renunţă la plafonul de 7%, randamentele ar putea urca până la 8%, sau chiar mai mult, a adăugat el.rnrnPe piaţa secundară, despre care guvernul susţine că are o lichiditate prea scăzută pentru a indica un cost real al împrumuturilor, majoritatea titlurilor au deja un randament de 7,25%, sau mai mult, faţă de sub 6% în aprilie.rnrnTotuşi, interesul pentru instrumentele financiare emise de România rămâne ridicat, iar jocul de-a şoarcele şi pisica are ca scop forţarea guvernului să-şi asume riscuri mai mari, înainte ca investitorii să profite de un declin al costurilor împrumuturilor, care ar trebui să se realizeze treptat dacă guvernul menţine austeritatea.rnrnExecutivul are de trecut o serie de voturi dificile în Parlament, legate de măsurile de austeritate, şi o posibilă moţiune de neîncredere, care ar putea intensifica temerile legate de finanţele ţării.rnrnFMI a arătat în luna august că nu va permite României să continue să nu îndeplinească ţintele trimestriale privind arieratele, prin condiţionarea următoarei tranşe de plata de către guvern, până la sfârşitul lunii septembrie, a unor datorii cu scadenţă depăşită de două miliarde de dolari.rnrnGuvernul va respecta, probabil, această cerere, consideră Reuters, dar analiştii estimează arierate suplimentare de două miliarde de lei, plus acumularea altor 1-2 miliarde de lei din cauza că nu a reuşit să atragă suficiente fonduri prin vânzările de titluri. Aceste datorii vor trebui probabil plătite la scurt timp după misiunea FMI din octombrie-noiembrie.rnrnRomânia trebuie să rostogolească datorii în valoare de şapte miliarde de lei, în monedă locală şi euro, în luna noiembrie, dar şi să acopere un deficit bugetar lunar de trei miliarde de lei.rnrnTotalul de 13-14 miliarde de lei este aproape de valoarea sumei împrumutate prin emisiuni de titluri în 2008, dar şi de fondurile atrase de guvern în cele patru luni de la plafonarea randamentelor.rnrnExecutivul încearcă să compenseze prin emisiuni în euro, unde randamentele sunt cu aproximativ două puncte procentuale mai mici, fără a lua în calcul riscul cursului valutar. Statul poate obţine bani şi prin finanţări de urgenţă de pe pieţele monetare şi prin înţelegeri bilaterale cu bănci, dar nu poate folosi aceste procedee în fiecare lună.rnrn”Emiterea de titluri în altă monedă sau pe pieţele străine are o limită. Dacă vor să vândă prea mult, vor întâmpina tot mai multe dificultăţi în a lansa titluri pe aceste pieţe, din motiv de supraofertă, iar costurile vor fi tot mai mari”, a spus Daniel Hewitt, analist la Barclays Capital Londra.rnrnRandamentele au crescut de la mai puţin de 6% în aprilie din cauza avansului inflaţiei şi situaţiei politice instabile, dar sunt mult inferioare nivelului de 14% atins anul trecut în perioada în care PSD a ieşit de la guvernare.rnrnTotuşi, România, apreciată pentru eforturile de austeritate şi cu un nivel al îndatorării printre cele mai mici din Europa, nu va avea probleme în a găsi banii necesari anul acesta, atâta timp cât rămâne în relaţii bune cu FMI, notează Reuters.rnrnBăncile locale sunt dornice să finanţeze guvernul, după ce şi-au acoperit cea mai mare parte a pierderilor cauzate anul trecut de împrumuturile neperformante prin profiturile generate de creditarea statului.rnrnInvestitorii străini aşteaptă, însă, ca statul să cedeze şi vor fi foarte interesaţi să achiziţioneze titluri guvernamentale când vor creşte randamentele, a afirmat Hewitt.rnrnDacă ministerul Finanţelor continuă să se concentreze asupra emisiunilor cu maturităţi de până la şase luni, ar putea ajunge într-o situaţie financiară chiar mai dificilă, necesarul lunar de fonduri putând ajunge la opt miliarde de lei lunar la începutul lui 2011, de la 4-5 miliarde de lei în prezent, a afirmat Lars Christensen, analist la Danske Bank.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii