Moody's reconfirma ratingurile Romaniei

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-03-20 15:11 Ultima actualizare: 2009-03-20 15:11

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a reconfirmat, vineri, ratingurile României pentru datorii şi depozite în monedă locală şi valută, pe termen lung şi scurt.rnrnMoody’s Investors Service a confirmat, vineri, ratingul guvernului României pentru depozite în valută la “Baa3”, calificatrivele acordate obligaţiunilor în lei şi valută străină la “Aa3”, respectiv “A1”, ratingul obligaţiunilor în monedă străină pe termen scurt la “P-1” şi cel al depozitelor în valută pe termen scurt la “P-3″, se arată într-un comunicat al agenţiei, publicat vineri.rnrn”Statutul investment-grade al României este susţinut de gradul moderat de îndatorare al Guvernului. Consolidarea instituţională, aflată în aprofundare graduală, derivă din aderarea la Uniunea Europeană din 2007 şi este, de asemea, un factor important”, a declarat Kenneth Orchard, vicepreşedinte şi senior analyst la Moody’s Sovereign Risk.rnrnMoody’s anticipează că România va obţine, de la Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), un pachet multilateral de sprijin de peste 20 miliarde euro, printr-un acord pe doi ani.rnrnMoody’s a reconfirmat, vineri, ratingurile guvernului României pentru datorii şi depozite în monedă locală şi valută străină, pe termen lung şi scurt, decizia fiind argumentată şi prin obţinerea unui program de finanţare de la FMI şi UE.rnrn”Afirmarea ratingului are ca premiză obţinerea unui program de finanţare FMI/UE, cuplat cu o ajustare fiscală eficientă”, se arată într-un comunicat Moody’s, publicat vineri.rnrnPotrivit agenţiei de rating, aproximativ jumătate din pachetul de sprijin extern va fi furnizat de FMI, restul urmând să fie asigurat de instituţiile UE.rnrnProgramul va fi structurat, cel mai probabil, în jurul alocării fondurilor acordate de FMI către echilibrarea balanţei de plăţi, în timp ce banii de la UE vor fi utilizaţi pentru finanţarea bugetului, relaxând astfel problemele de lichiditate, scriu analiştii Moody’s.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Ce fac dacă un funcționar de la Raiffeisen mă întreabă de un credit?

„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii

Plățile cu cod QR încearcă de 12 ani să bată cardurile. Vor reuși acum?

Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii

Aplicațiile financiare străine, folosite pentru fraudele online

Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii

Cum ți se pot fura banii din contul bancar

O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii