Acţionarii MKB Nextebank au majorat capitalul social al băncii cu 82.112.598,40 lei, până la valoarea de 462.249.015,20 lei. Astfel, infuzia de capital a fost realizată prin subscrierea unui număr de 29.325.928 acţiuni din totalul acţiunilor emise, cu o valoare nominală de 2,8 lei/acţiune, anunta banca. rnrn„Majorarea de capital reprezintă confirmarea încrederii pe care acţionarii o acordă planurilor de dezvoltare pe care le avem pe termen lung. Ne concentrăm în continuare pe oferirea unor soluţii personalizate în cadrul unui nou model de business pe piaţa românească”, a declarat Tamáş Ákos, Preşedintele Consiliului de Administraţie al MKB Nextebank. rnrnAceasta este prima infuzie de capital după ce MKB Nextebank a lansat noua strategie de business şi noua imagine. rnrnMKB Nextebank face parte din Grupul european BayernLB – MKB, recunoscut ca având o lungă tradiție financiară.rnrnBayernLB este liderul băncilor comerciale din landul bavarez al Germaniei și se adresează atât clienților – companii mari și mijlocii din Germania și din întreaga Europă, cât și segmentului de persoane fizice. BayernLB este membru al Sparkassen-Finanzgruppe în Bavaria și se remarcă prin înalta performanță la nivel regional. Printre clienții BayernLB se numără atât companii listate la Bursă, care intră în componența DAX sau MDAX, cât și companii de familie cu cifra de afaceri de peste 1 miliard de euro. De asemenea, banca este recunoscută la nivel internațional ca expert în proiecte de finanțare a exporturilor, infrastructurii, sectorului energetic și al energiilor regenerabile. rnrnFondată în 1950, MKB Bank aduce experiența de succes de pe piața maghiară, unde se află în top 3 bănci. Reprezintă o bancă universală, cu accent puternic pe segmentul de companii, unde deține peste 14% cotă de piață pentru produse de creditare.
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii