Ministrul de finante al Austriei vine in Romania pentru a sustine planul de salvare al bancilor din regiune

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-02-08 09:42 Ultima actualizare: 2009-02-08 09:42

Ministrul austriac de finanţe, Josef Proell, va veni joi în România, în cadrul unui turneu pe care îl va efectua în ţările Europei de Est, ca să solicite sprijin pentru planul Austriei de salvare a băncilor din regiune, potrivit Reuters. rnrnMiercuri, oficialul austriac se va întâlni cu miniştrii de finanţe din Croaţia şi Ucraina, iar joi cu omologul său român şi cu cel din Bulgaria, ca să discute despre plan, a anunţat vineri ministerul austriac de finanţe. În toate cele patru state, băncile austriece sunt printre cele mai mari. rnrnAustria a lansat săptămâna trecută o iniţiativă pentru un efort european concertat de abordare a ameninţărilor la adresa stabilităţii financiare din ţările care au făcut parte din fostul bloc comunist, piaţă pe care Austria este foarte expusă prin intermediul băncilor şi companiilor sale. rnrn”Criza economică a accelerat evoluţiile regionale, mai ales pe pieţele valutare. Deprecierile monedelor au lovit, deocamdată, fiecare stat în parte, dar ar putea duce la un efect de domino ce poate atinge şi vestul Europei”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului de finanţe, Daniel Kapp. rnrnIniţiativa austriacă solicită ţărilor de provenienţă ale băncilor, Uniunii Europene (UE) şi statelor emergente să furnizeze fonduri suplimentare, ca să evite o posibilă criză bancară. rnrnCancelarul austriac Werner Faymann nu a beneficiat însă de un mare entuziasm săptămâna trecută, când a discutat planul cu omologul său german Angela Merkel, care a spus că nu este nevoie de finanţare suplimentară. Planul nu a fost primit cu entuziasm nici de premierul ceh Mirek Topolanek. rnrnPreşedintele României, Traian Băsescu, a spus, de asemenea, în cursul acestei săptămâni, că România nu îşi poate permite să sprijine subsidiare ale unor bănci străine, iar proprietarii occidentali ai băncilor şi Uniunea Europeană ar trebui să furnizeze fondurile necesare pentru acest lucru. rnrnCele mai mari bănci evaluate după activele de pe pieţele europene emergente sunt grupul italian UniCredit, Raiffeisen International şi Erste Group, ambele din Austria, grupul francez Societe Generale (SocGen) şi cel belgian KBC. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Raiffeisen nu mi-a închis un cont inactiv de patru ani, apoi mi-a pus poprire

"Am un cont deschis din 2022 la Raiffeisen. Cum se poate ca după câțiva ani de inactivitate în încărcarea contului, având o opțiune de a plăti o sumă la pilonul... detalii

De ce-și ascunde Revolut fraudele, ca fluturele ochii de păun?

Revolut nu vrea să facă publice informații despre fraude și reclamații: numărul și valoarea acestora, precum și modul în care au fost soluționate. Am trimis la Revolut următoarele întrebări: -... detalii

Îmi este rușine că am fost înșelată cu investiția în criptomonede

„Bună ziua. Va scriu în legătură cu o înșelăciune financiară. Cum ma puteți ajuta vă rog să-mi protejați conturile din George BCR, ceea ce mi-a mai rămas după ce am... detalii

TBI Bank ascunde dobânda la credite

În timp ce unele bănci ascund dobânda maximă la un credit cu litere mici, în subsolul reclamelor sau paginilor de prezentare, altele nici măcar nu o menționează. Este vorba de... detalii