ING Bank isi sporeste profitul cu 30%, la 1,1 miliarde lei, pe seama dobanzilor mari la credite

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2024-01-11 22:33 Ultima actualizare: 2024-01-11 22:33

ING Bank a anuntat o crestere a profitului net cu 30% in primele trei luni ale anului trecut, la 1,17 miliarde lei, datorita dobanzilor mai mari incasate de la clientii cu credite.

“Veniturile totale s-au ridicat la 2,50 miliarde lei (+18% an/an), iar profitul net la 1,17 miliarde lei (+30% vs. aceeași perioadă din 2022), pe fondul reducerii costurilor cu provizioanele (-67% an/an) și al creșterii eficienței operaționale, într-o piață cu rate de dobândă mai ridicate”, a anuntat banca, intr-un comunicat, in care mai mentioneaza: 

• Numărul total de clienți (persoane fizice și juridice) a crescut cu mai mult de 4% față de trimestrul 3 al anului anterior, depășind 1,8 milioane;

• Activele totale au crescut până la 63,02 miliarde lei (+2.6% vs. aceeași perioadă din 2022), din care portofoliul creditelor brute a ajuns la 37,32 miliarde lei (+3% vs. aceeași perioadă din 2022).

• Depozitele atrase de la clienți s-au cifrat la 55,22 miliarde lei, având un ritm de creștere de 6% față de aceeași perioadă a anului anterior.

După ce în 2022 a introdus în premieră în România pre-aprobarea financiară 100% online a unui credit ipotecar, direct din ING Home’Bank, în luna august 2023 banca a automatizat etapa de analiză a imobilelor ce sunt aduse în garanție la creditele ipotecare.

Preluarea în garanție a imobilului poate fi astfel aprobată aproape instant, în orice ING Office, în urma evaluării automatizate a opiniilor notarului și evaluatorului.

După decizia de acceptare a preluării în garanție, procesul continuă cu aprobarea finală a aplicației de credit și se încheie cu semnarea contractului și alocarea fondurilor.

Această dezvoltare poate permite aprobarea chiar și într-o săptămână a unui credit ipotecar, dacă sunt întrunite condițiile de eligibilitate iar banca primește rapid documentele necesare analizei imobilului.

În segmentul Business Banking, dedicat microcompaniilor, companiilor mici și mijlocii, ING a continuat seria inovațiilor digitale în platforma de internet banking ING Business.

Astfel, în luna iulie 2023, ING a lansat Creditul Util 100% online pentru antreprenori, prin care aceștia pot obține direct din ING Business până la 500.000 de lei pe o perioadă de maximum 5 ani. După un proces de aplicare simplu și rapid, banii devin disponibili instant în cont.

De asemenea, tot în ING Business, clienții ING își pot acum deschide un cont suplimentar și pot solicita un card adițional.

În trimestrul al treilea, 30% dintre conturile suplimentare deschise de către clienții eligibili pentru acest produs digital au fost deschise online. Totodată, 31% dintre creditele eligibile pentru digital au fost acordate 100% online.

La finalul trimestrului al treilea, accesările ING Home’Bank au crescut cu 16% (vs Trim 3 2022), iar aplicația era utilizată zilnic de 82% dintre clienții activi persoane fizice (vs. 78% în Trim 3 2022), dintre care 88% exclusiv prin intermediul telefonului mobil (vs. 84% în Trim 3 2022). Cel mai folosit serviciu în aplicație (alături de verificarea tranzacțiilor) sunt plățile, care au crescut cu 22% față de aceeași perioadă a anului anterior.

[1]

Mihaela Bîtu – CEO ING Bank România:

„În trimestrul al treilea, am continuat să extindem oferta noastră digitală pentru clienții persoane fizice și juridice. Din luna iulie, antreprenorii pot accesa credite online direct din platforma web ING Business, cu acces instant la bani, iar feedback-ul clienților este foarte bun, având o rată excelentă de adopție a acestui produs digital. În plus, pentru persoanele fizice, în luna august am automatizat analiza imobilelor aduse în garanție la creditele ipotecare.

Acum, preluarea în garanție a imobilelor poate fi aprobată mult mai rapid, direct în rețeaua ING Office, printr-o evaluare automatizată a documentelor necesare analizei. Sunt dezvoltări prin care reușim să creștem și mai mult viteza de acordare a creditelor și să câștigăm timp prețios pentru clienții noștri.”

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii

Clienții Alpha Bank pot alege dacă se transferă la Unicredit

Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii

BT finanțează Quartier Ferdinand, primul proiect rezidențial cu emisii zero din București

Banca Transilvania acordă o nouă finanțare verde, de 20 de milioane de euro, companiei STC Partners, pentru dezvoltarea ansamblului rezidențial Quartier Ferdinand, aflat în centrul Bucureștiului, anunță banca într-un comunicat,... detalii