Cursul de referinţă afişat marţi de Banca Naţională a României (BNR), de 4,2985 lei/euro, indică deprecierea cu 0,7% a monedei naţionale în faţa euro, comparativ cu referinţa publicată luni, de 4,2684 lei/euro, şi reprezintă un nou minim istoric pentru leu.rnrnRata de schimb a înregistrat fluctuaţii considerabile, de peste cinci bani, în prima jumătate a şedinţei de marţi, cotaţiile variind între un minim de 4,2950 lei/euro şi un maxim de 4,3500 lei/euro.rnrnÎn jurul orei 13:00, transferurile se realizau la 4.3020-4.3045 lei/euro.rnrnPrimele operaţiuni au fost efectuate la 4,3500 lei/euro, nivel cu peste 2,7 bani peste închiderea şedinţei de luni, când euro a fost cotat la 4,3230-4,3300 lei.rnrnUlterior, rata de schimb a intrat pe o tendinţă uşor descendentă şi a coborât sub nivelul de 4,3 lei/euro, iar în jurul orei 10:10 euro era tranzacţionat la 4,2975 lei.rnrn”Toate pieţele din regiune au fost agitate, cu volume foarte mari de transfer. Pe piaţa locală, au fost două valuri de apreciere a monedei naţionale, în cadrul cărora cursul a coborât de la un maxim de 4,35 lei/euro la 4,3 lei/euro. S-au înregistrat cumpărări masive de euro, după care au fost observate scurte schimbări de trend, în sensul aprecierii leului, momente în care probabil s-au marcat profituri”, a explicat un dealer.rnrnTotodată, unii dealeri asociază aceste scurte aprecieri ca fiind intervenţii indirecte ale băncii centrale.rnrnAstfel, cotaţiile au coborât de la 4,35 lei/euro până la un minim de 4,2975 lei/euro, la momentul primului val de vânzări de euro, în jurul orei 10:00, iar după o oră s-a întamplat acelaşi lucru, ratele atingând un minim de 4,2950 lei/euro.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii