Credit Europe Bank a semnat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) o convenţie privind derularea schemelor de plată finanţate din bugetul naţional şi comunitar. Potrivit acestei convenţii s-a stabilit un cadru de lucru între APIA şi Credit Europe Bank pentru a facilita fermierilor, care au sau îşi vor deschide un cont curent la una din sucursalele Credit Europe Bank, transferul rapid şi în condiţii de siguranţă al subvenţiilor agricole. rnrnPrin semnarea acestei convenţii Credit Europe Bank doreşte să se implice activ în susţinerea fermierilor români, uşurând realizarea, în condiţii de siguranţă, a plăţilor subvenţiilor agricole către fermieri. Banca urmăreşte în acelaşi timp şi creşterea numărului de fermieri ce pot beneficia de aceste noi oportunităţi şi sprijinirea lor prin crearea unui mediu propice, care în timp va atrage modatilităţi suplimetare de încurajare a agricultorilor. Considerăm că avem know-how-ul, mijloacele financiare şi tehnice necesare susţinerii dezvoltării afacerii agricultorilor şi vom continua să venim în ajutorul acestora, a declarat Dl. Mustafa Cavusoglu, Director Marketing IMM, Credit Europe Bank.rnrnConvenţia privind distribuirea subvenţiile agricole, reprezintă doar un pas pe care Credit Europe Bank îl realizează în vederea sprijinirii fermierilor. În curând Banca intenţionează sa semneze o convenţie tripartita APIA FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural) Credit Europe Bank pentru acordarea de credite beneficiarilor Schemei de Sprijin pe Suprafaţă.rnrnÎn luna august 2008, Credit Europe Bank a lansat produsul Agro Capital IMM destinat acoperirii nevoilor de capital de lucru în agricultură, urmând ca Banca să lanseze şi un produs destinat finanţării investiţiilor, Agro Invest IMM. rnrnInformaţii referitoare la produsele destinate agriculturii pot fi obţinute de la sediul sucursalelor Credit Europe Bank (ROMÂNIA) S.A., de pe pagina web a Băncii: www.crediteurope.ro sau consultând Portalul dedicat IMM-urilor: www.crediteuropeimm.ro. rnrnCredit Europe Bank (România) S.A., membră a grupului FIBA, asigură o gamă largă de produse şi servicii către peste 400,000 de persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 118 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin alte canale alternative: bancomate, POS şi servicii de internet banking.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii