Numărul cererilor pentru credite ipotecare în SUA s-a dublat săptămâna trecută, datorită scăderii dobânzilor la minime ale ultimilor trei ani în urma programelor şi măsurilor implementate de administraţia americană pentru redresarea sistemului financiar şi pieţei creditelor.rnrnAsociaţia patronală Mortgage Bankers Association a anunţat că numărul aplicaţiilor pentru credite ipotecare sau refinanţări ale unor astfel de instrumente a crescut, în săptămâna încheiată la 28 noiembrie, într-un ritm record, cu 112,1%, la cel mai ridicat nivel înregistrat din săptămâna 17-21 martie.rnrnFactorul determinant care a influenţat prăbuşirea spectaculoasă a dobânzilor a fost un nou program prezentat săptămâna trecută de Rezerva Federală a Statelor Unite potrivit căruia statul va prelua instrumente financiare din zona creditelor ipotecare în valoare totală de până la 500 miliarde de dolari, prin intermediul băncilor Fannie Mae, Freddie Mac şi Ginnie Mae, care au fost naţionalizate pentru a evita falimentul.rnrnÎn urma anunţării acestei iniţiative, costurile medii ale ipotecilor pe 30 de ani, cu dobândă fixă, au scăzut puternic, cu 0,52 puncte procentuale faţă de săptămâna precedentă, la 5,47%, cu mult sub dobânzile medii de 6,59% consemnate pe parcursul verii.rnrnDobânzile au atins, astfel, cel mai redus nivel din săptămâna încheiată la 24 iunie 2005, şi s-au plasat chiar uşor sub nivelul din toamna anului trecut, potrivit asociaţiei patronale.rnrnPrăbuşirea pieţei americane a creditelor ipotecare în a doua parte a anului 2007 a declanşat cea mai severă criză economică din ultimii 80 de ani, care a avut efecte severe la nivel global şi a condus la recesiunea mai multor economii puternice, printre care Statele Unite, Marea Britanie sau Germania.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii