Alte stiri din categoria: PENSII PRIVATE

Legea de infiintare a Fondului de garantare in sistemul de pensii private, adoptata de Camera Deputatilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi pentru, 120 împotrivă şi trei abţineri, legea privind înfiinţarea Fondului de garantare în sistemul de pensii private.rnrnScopul Fondului este de a garanta drepturile participanţilor şi beneficiarilor la fondurile de pensii private, precum şi de a compensa eventualele pierderi ale participanţilor care contribuie la sistem.rnrnFondul de garantare în sistemul de pensii private va fi administrat de un Consiliu de Administraţie compus din trei membri - preşedinte, desemnat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), un membru desemnat de Ministerul Finanţelor Publice şi un membru propus de APAPR - al căror mandat poate fi reînnoit o singură dată.rnrnConsiliul de Administraţie al fondului va numi prin decizie un director general, care se va ocupa de conducerea executivă şi operativă a instituţiei, alături de personalul de specialitate ce va fi angajat de fond.rnrnAdministratorii de fonduri de pensii... detalii

Valoarea fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) si facultative (Pilonul III) au ajuns la aproape 6 miliarde lei

Activele nete ale fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) au atins 5,94 miliarde lei la finele lunii iulie, în creştere cu 3,2% faţă de 30 iunie, în timp ce numărul participanţilor a urcat cu 0,4%, la 5,58 milioane, potrivit CSSPP.rnrn Defalcat, Pilonul II totalizează active nete de 5,55 miliarde de lei, cu 3,3% mai mult faţă de finele lunii iunie, iar Pilonul III deţine active de 394,1 milioane de lei. În iulie, activele nete pe Pilonul III au avansat cu 2,3%.rnrn În privinţa numărului de participanţi, cele nouă fonduri de pensii private obligatorii aveau 5,34 milioane de participanţi, comparativ cu 5,32 milioane în iunie.rnrn "În iulie 2011, un număr de 5,34 milioane persoane erau înregistrate în Registrul participanţilor, în creştere cu 5,34% faţă de iulie 2010 şi cu 0,33% faţă de iunie 2011", se arată în buletinul lunar al Comisiei... detalii

Topul firmelor de pensii private care au atras cei mai multi clienti in 2011

Peste 122.000 de romani au fost inscrisi in sistemul de pensii private obligatorii de la inceputul anului. Mai mult de 82% din acestia au fost repartizati aleatoriu de catre Casa Nationala de Pensii Publice, scrie Fin.rornrnIn primele cinci luni ale anului, fondul de pensii administrat de Allianz-Tiriac a atras cei mai multi participanti, 18.400 de persoane, dintre care 7.233 au aderat voluntar. Pe pozitia secunda s-a aflat fondul de pensii detinut de BCR, care a inregimentat 16.660 de partici­panti, numarul celor care au aderat voluntar fiind de aproape 5.500 de persoane. Un caz aparte se inregistreaza la fondul de pensii administrat de Aegon, unde, per ansamblul primelor cinci luni din 2011, sapte persoane au decis sa adere la un alt fond de pensii.rnrnDin punctul de vedere al randa­mentelor inregistrate de fondurile de pensii in primele cinci luni ale anului comparativ cu 31 decembrie 2010, pe... detalii

Conducerea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), aprobata de Parlament

Membrii comisiilor reunite pentru finanţe şi, respectiv, pentru muncă din Camera Deputaţilor şi Senat au dat aviz favorabil, miercuri, pentru candidaţii la funcţiile de membru al Consiliului de Administraţie al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).rnrnCandidatul propus de PSD, Dan Odobescu, a obţinut majoritate de voturi, candidatul UNPR, Toma Cristian Vasile, a avut un vot împotrivă, în timp ce propunerea PDL pentru CA al CSSPP, Ion Ghizdeanu - şeful Comisiei pentru Prognoză- a avut aviz favorabil cu patru abţineri.rnrnComisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat au audiat, miercuri, candidaţii la funcţiile de membru al Consiliului de Administraţie al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Este vorba despre cinci candidaţi, doi propuşi de Consiliul Economic şi Social, iar trei de partide.rnrnMiercuri au fost audiaţi doar cei trei candidaţi propuşi de grupurile parlamentare din Senat şi Cameră ale partidelor, urmând ca... detalii

Vezi toate stirile