CSSPP: Datele statistice cu privire la fondurile de pensii private

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-01-16 10:08 Ultima actualizare: 2009-01-16 10:08

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a publicat pe site-ul propriu www.csspp.ro buletinul lunar aferent lunii decembrie 2008. rnrnAcest material conţine principalele date statistice ale lunii decembrie (evoluţia volumului activelor, a numărului de participanţi, structura investiţiilor), lista actelor emise de către instituţie cât şi situaţia la finalul trimestrului IV 2008 atât pentru Pilonul II cât şi pentru Pilonul III.rn rnPotrivit datelor publicate în cadrul buletinului lunar al CSSPP, luna decembrie şi de altfel întregul trimestru IV al anului 2008 au fost caracterizate de o evoluţie constantă, fără evenimente majore, astfel:rnrnPILONUL II rnrn• La finalul anului 2008, în sistemul Pilonului II participau 4.031.421 persoane (persoane pentru care s-au încasat contribuţii de la începutul colectării acestora în sistem: mai 2008). Valoarea activelor nete ale celor 14 fonduri de pensii administrate privat s-a ridicat la 831.895.552,7 lei (cca. 208,7 milioane euro), cu 66,94% faţă de trimestrul III şi de aproape patru ori şi jumătate faţă de trimestrul II (lunile mai şi iunie 2008).rnrn• La sfârşitul anului, contribuţia medie pe participant a fost de 27 lei, iar media pe 2008 (mai – decembrie) a fost de 28 lei/participant.rnrn• Pe parcursul trimestrului IV, administratorii fondurilor de pensii private au continuat să investească în active mai sigure, păstrând tendinţa întregului an 2008. De asemenea, a continuat să crească constant ponderea obligaţiunilor corporatiste, de la 6,7% în trimestrul II la cca.24% la sfârşitul anului.rnrnPILONUL IIIrn rn• Pilonului III a înregistrat o creştere lentă, dar constantă a numărului de participanţi: 150.745 persoane, cu 20,07% faţă de trimestrul III şi dublu faţă de trimestrul I.rn• Activele nete au crescut la 84.286.501 lei (cca. 21,15 milioane euro), cu 41,43% faţă de trimestrul III şi aproape de trei ori şi jumătate mai mari decât în trim. I.rn• La sfârşitul lunii decembrie, ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat şi depozitele bancare: 65,16% şi, respectiv, 12,43%, în uşoară scădere faţă de primele trimestre ale anului (71,50% şi, respectiv, 14,89% în primul trimestru). De asemenea, a continuat să crească constant ponderea obligaţiunilor corporatiste, de la 5,23% în primul trimestru la cca.17,26%.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: PENSII PRIVATE

Clienții BRD Pensii pot să-și verifice pensia Pilon 2 în BT Pay

Clienții BRD Pensii cu economii în fondul de pensii administrat privat BRD – și care, datorită achiziției făcute de Grupul Financiar Banca Transilvania în noiembrie 2025, fac parte acum din... detalii

Banca Transilvania preia participanții BRD Pensii

Banca Transilvania și BT Investments au finalizat achiziția companiei BRD Pensii și a fondului de pensii administrat privat BRD, anunțată în luna mai 2024, anunță banca într-un comunicat, în care... detalii

Crește numărul românilor care își fac pensie privată

Record lunar de 9.000 de participanți noi la BT Pensii, în septembrie: 55.000 de participanți noi a atras BT Pensii în acest an, fiind pe primul loc în clasamentul aderărilor... detalii

Fondul de pensii BRD Medio devine Pensia Mea Plus

BT Pensii va administra de acum înainte FPF BRD Medio, sub denumirea de Pensia Mea Plus, înurma primirii aprobării din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru preluareaadministrării fondului de... detalii