BNR: Scaderea inflatiei si cresterea economica "depind in mod critic de implementarea ferma a masurilor de consolidare fiscala"

Autor:

Bancherul.ro
2010-08-04 17:33

În şedinţa din 4 august 2010, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:rn• Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an; rn• Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;rn• Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.rnrnCA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 6 august 2010.rnrnDeşi rata anuală a inflaţiei a scăzut la nivelul de 4,38 la sută în luna iunie a.c., comparativ cu 4,42 la sută în luna mai şi 5,2 la sută în ianuarie, iar rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustate s-a menţinut în jurul nivelului de 2 la sută în prima jumătate a acestui an, majorarea taxei pe valoarea adăugată începând cu 1 iulie 2010 va provoca o creştere semnificativă, dar temporară, a indicelui agregat al preţurilor de consum. Astfel, proiecţiile indică pentru sfârşitul acestui an o rată anuală a inflaţiei de circa 7,8 la sută. rnrnPe fondul persistenţei deficitului de cerere agregată este de aşteptat ca, pe măsura disipării efectului de runda întâi al creşterii TVA, traiectoria inflaţiei preţurilor de consum să se înscrie pe o curbă descendentă, ajungând în apropierea ţintei de 3 la sută la sfârşitul anului 2011.rnrnRevenirea inflaţiei pe această traiectorie descendentă depinde însă hotărâtor de contracararea eventualelor efecte de runda a doua ale majorării TVA, alături de diminuarea incertitudinilor privind implementarea reformelor structurale şi a măsurilor de consolidare fiscală. rnrnÎn aceste condiţii, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an şi a nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit. De asemenea, în contextul diminuării incertitudinilor legate de criza financiară regională şi al relativei normalizări a situaţiei pe pieţele monetară şi valutară, CA al BNR a hotărât gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. rnrnPrin deciziile adoptate se urmăreşte asigurarea unor condiţii monetare reale în sens larg corespunzătoare ancorării ferme a anticipaţiilor inflaţioniste şi menţinerii ratei anuale a inflaţiei, recalculate prin eliminarea efectului de runda întâi al majorării TVA, pe o traiectorie compatibilă cu atingerea ţintelor de inflaţie pe termen mediu.rnrnÎn acest context, CA al BNR reiterează că reintrarea inflaţiei pe o traiectorie descendentă şi reluarea pe baze sustenabile a creşterii economice depind în mod critic de implementarea fermă a măsurilor de consolidare fiscală, a reformelor structurale şi de creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, conform angajamentelor asumate în cadrul aranjamentului multilateral de finanţare externă cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale.rnrnBNR monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.rnrnCA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare. Raportul va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă în data de 6 august 2010.rnrnPotrivit calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 29 septembrie 2010.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii