COMUNICAT DE PRESĂ rnrnÎn şedinţa din 30 octombrie 2008, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât:rnrn Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 10,25 la sută pe an; rn Gestionarea lichidităţii în vederea asigurării unei funcţionări adecvate a pieţei interbancare;rn Reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei ale instituţiilor de credit de la 20 la sută la 18 la sută începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie – 23 decembrie 2008, precum şi menţinerea nivelului actual al ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale acestora.rnrnConsiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare. Raportul va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 3 noiembrie 2008.rnrnAnaliza celor mai recente evoluţii macroeconomice relevă continuarea procesului de dezinflaţie şi menţinerea pentru anul 2008 a unui ritm înalt al creşterii economice, susţinut atât de expansiunea investiţiilor cât şi de cea a consumului. În acelaşi timp, intensificarea crizei financiare de pe pieţele internaţionale a determinat accentuarea incertitudinilor privind perspectivele economiei mondiale şi implicaţiile acestora asupra economiei României. rnrnRata anuală a inflaţiei a scăzut la nivelul de 7,3 la sută în luna septembrie a.c. faţă de 8,02 la sută în luna august, după vârful de 9,04 la sută atins în luna iulie. Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustat calculată prin eliminarea impactului preţurilor administrate şi al celor volatile (legume, fructe, ouă şi combustibili), precum şi al taxei pe viciu a coborât de asemenea la 6,7 la sută în luna septembrie faţă de 7,4 la sută în august. Aceste evoluţii au avut loc în contextul creşterii restrictivităţii condiţiilor monetare reale, precum şi prin manifestarea unui efect de bază favorabil în privinţa preţurilor unor produse agroalimentare.rnRitmul de creştere a salariilor a continuat să fie superior dinamicii productivităţii muncii.rnrnCreşterea în termeni reali a creditului acordat sectorului privat şi-a menţinut însă tendinţa de moderare, în condiţiile unei decelerări mai însemnate la nivelul creditului în valută. Aceasta a avut loc ca efect al constrângerilor exercitate de majorarea costului finanţărilor externe în condiţiile volatilităţii accentuate de pe pieţele financiare internaţionale, ale continuării tendinţei de restrângere graduală a excedentului de lichiditate din sistemul bancar şi de trecere a băncii centrale în poziţia de creditor faţă de instituţiile de credit. rnCreşterile succesive anterioare ale ratei dobânzii de politică monetară şi măsurile prudenţiale adoptate de-a lungul timpului de către BNR au asigurat condiţiile pentru o moderare ordonată a dinamicii creditului neguvernamental. rnrnCu toate acestea, rata anuală a inflaţiei va rămâne în următoarea perioadă peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei pentru anul 2008.rnrnRiscurile macroeconomice la adresa dezinflaţiei, în special a celor legate de politica de venituri şi de majorarea cheltuielilor bugetare se menţin ridicate, în condiţiile unui grad sporit de incertitudine referitoare la efectele crizei financiare globale. În acest context, sunt necesare păstrarea unei conduite ferme a politicii monetare dar şi un sprijin consistent din partea celorlalte componente ale mixului de politici macroeconomice.rnrnPe baza datelor disponibile, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 10,25 la sută pe an, măsură de natură să asigure consolidarea nivelului real pozitiv al acesteia, fiind compatibilă cu atingerea în mod sustenabil a obiectivelor de dezinflaţie pe termen mediu.rnrnCA al BNR a decis totodată reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei ale instituţiilor de credit de la 20 la sută la 18 la sută începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie – 23 decembrie 2008, precum şi menţinerea nivelului actual al ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută.rnrnAceasta decizie vizează în principal îmbunătăţirea gestiunii lichidităţii de pe piaţa monetară interbancară, inclusiv în condiţiile amplificării turbulenţelor de pe piaţa financiară internaţională, în scopul asigurării unei finanţări sustenabile a economiei. BNR va continua gestionarea lichidităţii în vederea asigurării unei funcţionări adecvate a pieţei interbancare. rnrnConsiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare. Raportul va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 3 noiembrie 2008.rnrnCA al BNR monitorizează în continuare cu atenţie sporită evoluţiile interne şi ale mediului economic global în contextul desfăşurării procesului de dezintermediere financiară la nivel internaţional, al creşterii aversiunii faţă de risc a investitorilor şi în condiţiile în care evaluarea duratei şi efectelor crizei financiare internaţionale este dificil de realizat.rnrnBNR reiterează faptul că va continua şi pe viitor să manifeste maximă vigilenţă în îndeplinirea obiectivelor sale, atât în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor cât şi în privinţa asigurării stabilităţii financiare.rnrnUrmătoarea şedinţă a Consiliului de administraţie al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 6 ianuarie 2009. rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Ultima lovitură a echipei speciale Bana-Leia-Rona din reclama Icredit: te bagă în Biroul de Credit, apoi îți vine în ajutor cu ștergerea din baza de date a datornicilor, pentru a... detalii
Problemele cu funcționarea serviciilor bancare furnizate de Intesa Sanpaolo Bank România pentru clienții preluați de la First Bank continuă. Banca nu a reușit să rezolve nici în a treia zi... detalii
Prima zi în care foștii clienți First Bank ar fi trebuit să folosească aplicația noii bănci, Intesa, a fost una de coșmar: nu s-a putut accesa aplicația Intesa, banca nu... detalii
"Ce se întâmplă în cazul unei fraude online printr-o plată făcută cu cardul? Utilizatorul cardului poate fi despăgubit?", am întrebat Mastercard, care a răspuns: "Garanția Zero Griji acoperă toate tipurile... detalii
Acum Revolut nu doar că-ți face poprire pe cont, dar îți ia și toți banii
Ce înseamnă "Acest tip de împrumut are un grad ridicat de risc financiar"?
După 10 ani de la închiderea contului, BRD m-a anunțat că am o datorie de 1.000 de lei
A pus un anunț pe OLX și s-a trezit cu contul bancar golit
Am ținut-o din IFN în IFN, la bancă n-am îndrăznit, și uite ce-am pățit
BRD nu va mai taxa conturile inactive
Revolut nu doar că nu-i poate bloca pe hoți, dar nici măcar nu știe că s-a produs o fraudă (actualizat cu explicațiile Revolut)
Dacă te sună cineva să-ți dea bani pe acțiunile din Cuponiadă, este o înșelătorie (Revolut vine cu explicații)
Abuz și lăcomie la refinanțarea unui credit
Refinanțarea creditelor cu un card de credit în rate fără dobândă? Costurile și riscurile sunt ridicate!