În şedinţa din 29 septembrie 2010, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:rn• Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an; rn• Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;rn• Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.rnrnCA al BNR reafirmă că BNR monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.rnrnMajorarea cotei standard a TVA începând cu 1 iulie 2010 a determinat creşterea ratei anuale a inflaţiei la nivelul de 7,58 la sută în luna august comparativ cu 7,14 la sută în luna precedentă şi 4,38 la sută în luna iunie. În acelaşi timp, rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată a urcat la 4,5 la sută în luna august a.c. după plasarea, în prima jumătate a acestui an, în jurul nivelului de 2 la sută.rnrnCreşterea ratei anuale a inflaţiei a fost însă marginal inferioară valorii proiectate în cadrul celui mai recent exerciţiu de prognoză, reflectând un grad relativ mai redus de transferare a majorării cotei TVA asupra indicelui preţurilor de consum, în condiţiile persistenţei deficitului de cerere. Pe de altă parte, posibilitatea manifestării unor efecte semnificative de runda a doua ale majorării TVA rămâne preocupantă.rnrnAnaliza indicatorilor macroeconomici relevă totodată continuarea creşterii alerte a exporturilor, repercutată şi la nivelul fluxurilor importurilor de completare, alături de dinamica pozitivă a producţiei industriale, dar şi rămânerea în teritoriul negativ a evoluţiilor anuale ale indicatorilor relevanţi pentru evoluţia cererii interne. În plan monetar, se constată prelungirea dinamicii anuale reale negative a creditului acordat sectorului privat în condiţiile unor evoluţii divergente ale componentelor sale în lei şi în valută, precum şi creşterea rapidă în continuare a creditului guvernamental.rnrnPerspectivele pe termen scurt indică existenţa unor riscuri privind evoluţiile preţurilor administrate şi ale preţurilor volatile ale produselor alimentare în context sezonier şi al efectului de bază, precum şi persistenţa incertitudinilor privind efectele măsurilor de consolidare fiscală, ceea ce, în contextul situaţiei curente de pe scena socială şi politică internă, reclamă păstrarea unei atitudini prudente a politicii monetare în vederea ancorării ferme a anticipaţiilor inflaţioniste.rnrnÎn aceste condiţii, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, precum şi a nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit. CA al BNR a hotărât totodată continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.rnrnReluarea procesului de dezinflaţie în vederea atingerii ţintelor de inflaţie pe termen mediu şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile depind în mod esenţial de implementarea fermă a mixului de politici macroeconomice şi a reformelor structurale, conform angajamentelor asumate în cadrul aranjamentului multilateral de finanţare externă cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale. rnrnCA al BNR reafirmă că BNR monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.rnrnPotrivit calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 2 noiembrie 2010, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii