“Estimăm că băncile vor prelua câteva mii de case şi de apartamente, după ce au intrat deja în posesia a câteva sute. Procesul de vânzare va fi însă unul dificil în lipsa unei strategii adecvate, care trebuie să includă o promovare amplă”, se arata intr-un comunicat al Coldwell Banker Affiliates of Romania. rnrnPână să ajungă în proprietatea instituţiei financiare finanţatoare, un activ imobiliar neperformant trebuie să treacă prin procesul de executare silită şi licitaţie juridică, etapă care durează minim câteva luni.rnrnVânzarea activului în cadrul acestei etape este adesea foarte dificilă din cauza promovării insuficiente sau a imposibilităţii vizionării proprietăţii, în contextul în care proprietarii se opun cel mai adesea procesului de vânzare prin executare, potrivit companiei de consultanţă şi brokeraj imobiliar. rnrnDupă eşuarea găsirii unui cumpărător în cadrul mai multor licitaţii successive, activul imobiliar intră în posesia instituţiei finanţatoare, care va încerca la rândul ei să obţină venituri din vânzarea sau din închirierea sa.rnrnColdwell Banker Affiliates of Romania promovează vânzarea unui portofoliu de peste 100 de proprietăţi preluate de către instituţii finanţatoare. Activitatea este realizată prin intermediul Coldwell Banker REO Experts, divizie specializată în administrarea şi vânzarea activelor imobiliare neperformante intrate în posesia băncilor în urma nereuşitei procesului de vânzare prin licitaţie. rnrn”Suntem în discuţii cu mai multe instituţii financiare pentru administrarea şi intermedierea închirierii sau vânzării de proprietăţi preluate. Dacă băncile vor scoate la vânzare, deodată, mii de locuinţe pe care le deţin se va ajunge la un blocaj, deoarece oferta va depăşi şi mai mult cererea în anumite zone. Totuşi, la un preţ mai mic cu 10%-15% decât cel mediu de pe piaţă şi cu o strategie de vânzare adecvată estimăm că s-ar putea vinde câteva mii de locuinţe în decurs de două – trei luni”, a declarat, într-un comunicat, Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania. rnrnStrategia pe care băncile ar trebui să o adopte ar trebui să includă, pe lângă politica de preţ, existenţa unei mase critice de proprietăţi scoase la vânzare, o promovare amplă, un număr de proprietăţi direct proporţional cu cererea din zona respectivă şi un pachet de finanţare potrivit, mai arată compania.rnrnColdwell Banker Affiliates of Romania oferă servicii de consultanţă, brokeraj şi management al proprietăţilor imobiliare. Firma este parte a companiei Coldwell Banker, fondată în Statele Unite ale Americii, deţinută de Realogy Corporation, unul dintre cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii