Adoptarea monedei euro de catre Romania ar putea fi prelungita cu 1-2 ani

Autor:

Bancherul.ro
2011-04-26 22:53

Guvernul a renunţat la data de 1 ianuarie 2015 ca obiectiv pentru adoptarea monedei euro, termen menţionat cu regularitate în anii anteriori, şi a avansat doar intervalul 2013-2014 pentru intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, potrivit noului program de convergenţă. rnrn Termenul estimat pentru intrarea României în ERM-II a fost introdus în proiectul programului de convergenţă pentru perioada 2011-2014, document obţinut de MEDIAFAX şi pe care Executivul urmează să îl transmită Comisiei Europene. În document nu mai este însă menţinut şi angajamentul asumat distinct în perioada anterioară, de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015.rnrnÎn documentul precedent, elaborat de Guvern în primăvara anului trecut, se aprecia că, având în vedere necesitatea implementării unor reforme structurale suplimentare care să ducă la creşterea flexibilităţii economiei româneşti şi a capacităţii acesteia de a face faţă şocurilor asimetrice, moneda naţională nu va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM-II) “mai devreme de 2012”, iar pentru moneda euro era stabilit în mod distinct că va fi adoptată la 1 ianuarie 2015.rnrnÎn proiectul noului program de convergenţă sunt menţinute aceleaşi argumente de continuare a reformei, dar se estimează doar că intrarea în ERM-II se va produce “în perspectiva anilor 2013-2014″, fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro.rnrn”Având în vedere necesitatea continuării reformelor structurale menite să crească flexibilitatea economiei româneşti şi capacitatea acesteia de a face faţă eventualelor şocuri asimetrice, se apreciază că moneda naţională va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM II) în perspectiva anilor 2013-2014. Această apreciere are în vedere şi necesitatea îndeplinirii sustenabile ex-ante a criteriilor de la Maastricht, inclusiv prin intermediul consolidării fiscale durabile, care să conducă la maximizarea probabilităţii ca România să-şi limiteze la cei doi ani obligatorii durata participării la mecanismul ratelor de schimb II. Se consideră că atât perioada anterioară intrării în ERM II, cât şi cea a participării în acest mecanism vor reprezenta etape importante ale procesului de convergenţă nominală şi reală a economiei româneşti, ce este prognozat a se relua ulterior încheierii perioadei de contracţie economică substanţială”, se arată în document.rnrnIntrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.rnrnLucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a declarat în luna septembrie că probabilitatea ca România să nu poată intra în mecanismul ratelor de schimb în 2012, condiţie obligatorie pentru intrarea în zona euro în 2015, este foarte ridicată, însă obiectivul trebuie menţinut ca semnal politic.rnrnMai mulţi oficiali, printre care preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, au vorbit însă în ultima vreme de posibilitatea amânării intrării României la zona euro faţă de calendarul actual de aderare, care stabileşte adoptarea euro în 2015.rnrnCele mai multe opinii vorbesc de o amânare de cel mult doi ani, perioadă în care România ar putea continua reformele structurale, beneficiind de avantajul unei politici monetare independente. În acest interval, banca centrală ar putea calibra mai bine rata de schimb la care se va face trecerea de la leu la euro.rnrnÎn noiembrie 2010, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat că România ar trebui să amâne momentul aderării la zona euro dacă în următoarele luni se va constata că efortul de consolidare fiscală nu este susţinut de populaţie, arătând însă că prelungirea până în 2018 este un obiectiv mult prea îndelungat.rnrnSăptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a declarat că va declanşa o discuţie la nivelul BNR, a Guvernului, a analiştilor, pentru a se ajunge la o concluzie dacă este bine ca România să-şi menţină obiectivul 2015 pentru accesul la moneda euro sau va trebui îmbunătăţită performanţa economică.rnrnŞi şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, s-a pronunţat pe această temă, declarând la începutul anului că ţările cu regim flexibil al cursului de schimb, printre care şi România, nu trebuie să se grăbească cu aderarea la euro, ci să profite de avantajul unei politici monetare proprii.rnrnUn document oficial prezentat, săptămâna trecută, de MEDIAFAX relevă că Guvernul ia în calcul amânarea aderării României la zona euro cu 1-2 ani, peste termenul de 1 ianuarie 2015 anunţat oficial de autorităţi, considerând că în acest interval politicile monetare şi fiscale trebuie consolidate, astfel încât cursul de schimb să fie unul de echilibru la momentul aderării.rnrnÎn luna decembrie a anului trecut, şeful statului a declarat că România va stabili în prima jumătate din 2011 dacă va menţine anul 2015 ca obiectiv pentru intrarea în zona euro.rnrnProgramul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii