Romania, piata strategica pentru National Bank of Greece, cea mai mare banca greceasca

Autor:

Bancherul.ro
2010-11-15 11:16

National Bank of Greece, acţionarul majoritar al Băncii Româneşti, a atras 1,8 miliarde euro, întărindu-şi astfel poziţia la nivel local şi regional. Sursele de finanţare au fost atrase printr-o emisiune de acţiuni noi şi titluri convertibile, anunta banca.rnrnEmisiunea combinată de acţiuni noi şi titluri convertibile derulată în luna octombrie a anului în curs, a fost una de succes, fiind suprasubscrisă de 1,83 ori. La ea au luat parte aproximativ 208.000 de acţionari din 77 de ţări. În urma acestei majorări de capital, National Bank of Greece ocupa locul cinci în topul celor mai mari bănci europene din punct de vedere al adecvării capitalului. rnrn„Banca Românească este încântată de succesul recentei majorări de capital social a National Bank of Greece. Credem că aceasta este dovada unei susţineri puternice a Grupului NBG din partea comunităţii internaţionale a investitorilor, precum şi a încrederii în perspectivele economiei greceşti. Banca Românească beneficiează de avantajul apartenenţei la Grupul NBG, prezent în România şi prin companiile NBG Securities, Garanta Asigurări, NBG Leasing şi NBG Factoring, recent înfiinţată”, a declarat Marinos Stratopoulos, CEO Banca Românească. rnrnDe asemenea, Banca Românească îşi menţine o pozitie financiară foarte bună, fiind una dintre cele mai bine capitalizate bănci din România, cu un indice al solvabilităţii de 24%.rnrnDespre Banca RomâneascărnrnCu un capital social de pana la 200 milioane Euro şi o reţea naţională formată din 146 de sucursale, Banca Romanească are 17 ani de activitate pe piaţa bancară din România. În octombrie 2003, cel mai mare grup financiar din sud-estul Europei, National Bank of Greece (NBG), a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 89,07% din capitalul social al acesteia. Un alt acţionar important este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) care deţine 10,21% din capitalul social al băncii. rnrnÎn prezent, NBG este banca cu cele mai mari lichidităţi din sud-estul Europei, fiind lider de piaţă în Grecia din punct de vedere al depozitelor atrase. National Bank of Greece este cel mai vechi şi cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat în anul 1841 şi listat la Bursa de Valori din Atena încă din anul 1880. Începând cu Octombrie 1999 este listat şi la Bursa de Valori din New York (NYSE). National Bank of Greece are o experienţă de 169 de ani, cu o puternică prezenţă internaţionala prin cele peste 1.700 unităţi bancare. Dintre companiile reprezentative aflate sub controlul National Bank of Greece în România se mai numară: NBG Securities România, Garanta Asigurări, NBG Leasing si NBG Factoring Romania.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii