Acţionarii Libra Bank România au aprobat majorarea capitalului social al băncii cu 17,65 milioane lei, până la 154 milioane lei, prin aporturi în numerar, a anunţat banca.rnrnÎn prezent, Libra Bank are un capital social de 136,35 milioane lei, iar majorarea se va face prin emisiunea a 176,5 milioane acţiuni noi cu valoarea nominală de 0,10 lei fiecare, în schimbul unor aporturi în numerar, vărsate intergal la data subscrierii.rnrnAcţionarii înregistraţi în registrul societăţii la 20 aprilie 2009 au drept de preferinţă la subscriere, proporţional cu participaţia deţinută, în termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial.rnrnDacă ulterior datei de 15 iunie 2009 rămân acţiuni nesubscrise, ele vor putea fi subscrise în cel mult două zile lucrătoare de către acţionarii care şi-au exercita acest drept, proporţional cu ponderea procentuală a acţiunilor deja subscrise.rnrnDacă mai rămân acţiuni nesubscrise şi după etapa a doua de subscriere, consiliul de administraţie poate decide să le anuleze sau să le acorde spre subscriere unor acţionari ai societăţii sau unor terţi, în cel mult două zile de la expirarea etapei a doua de subscriere.rnrnDe asemenea, în cadrul AGA din 28 aprilie 2009, acţionarii Libra Bank au decis să îi realeagă în funcţia de administratori ai băncii pentru o perioadă de încă patru ani pe Mahika-Voiconi Cristina Carmen, Petre-Melinte Ovidiu şi pe Andrei Siminel-Cristian.rnrnLibra Bank a mai efectuat o majorare de capital, la finalul lunii aprilie, cu 4 milioane lei până la 136,35 milioane lei (32,1 milioane euro).rnrnÎn prezent, Libra Bank, bancă orientată către nişa profesiunilor liberale, este membră a fondului american de investiţii New Century Holdings (NCH), cu investiţii de peste 3 miliarde dolari în Europa Centrală şi de Est, din care peste 300 milioane dolari în România.rnrnNCH deţine Libra Bank prin intermediul principalilor acţionari ai băncii: Romarta (37,33% din capital), Broadhurst Investments Limited (22,62%), Metex Big S.A. (12,19%), Valm Proprietăţi (8,89%) şi Electroaparataj S.A. (8,12%), companii controlate de NCH.
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii