Banca Comericală Carpatica (BCC) a raportat pierderi de 11,63 milioane lei, în primele trei luni din 2009, comparativ cu profitul obţinut în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care veniturile totale atrase de bancă au scăzut cu 10%, potrivit rezultatelor financiare transmise Bursei.rnrnÎn primul trimestru din 2008, Banca Carpatica a avut un profit net de 2,64 milioane lei.rnrnÎn schimb, activele băncii au crescut cu 16,5% în primele trei luni din an, până la 2,67 miliarde lei, comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului trecut, de 2,29 miliarde lei.rnrnVeniturile Băncii Carpatica s-au ridicat în trimestru I din 2009 la 136,31 milioane lei (31,95 milioane euro), în scădere cu 10% faţă de perioada similară de anul trecut, când banca a avut încasări de 151,27 milioane lei. În acelaşi timp, costurile au scăzut nesemnificativ în intervalul ianuarie – martie, până la 147,95 milioane lei (34,68 milioane euro), faţă de cheltuielile totale din primul trimestru din 2008, de 148,63 milioane lei.rnrnBanca Carpatica anticipează creşterea de peste 10 ori a profitului brut în acest an, până la 8 milioane lei, în condiţiile creşterii cu 7,7% a plasamentelor în credite, până la 1,5 miliarde lei la finalul acestui an, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de acţionari.rnrnLa finalul lui 2008, reţeaua BCC număra 236 unităţi teritoriale, structurate astfel: 64 sucursale, 41 agenţii şi 131 reprezentanţe.rnrnTitlurile Băncii Comerciale Carpatica sunt listate la bursa din Bucureşti. Banca are o capitalizare de 237,48 milioane lei (57,14 milioane euro), aferentă cotaţiei de 0,113 lei/acţiune, stabilită la închiderea şedinţei de luni.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii