Atragerea fondurilor europene este cea mai importantã problemã a României, iar dacã procesul de accesare a banilor nu se va îmbunãtãti, atunci statul va continua sã fie un contribuitor net la bugetul UE, a declarat, vineri, guvernatorul Bãncii Nationale a României (BNR), Mugur Isãrescu.rnrnDificultãtile întâmpinate în atragerea acestor fonduri subliniazã o serie de alte disfunctionalitãti, a afirmat guvernatorul, prezent la un seminar pe teme economice.rnrn”Accesarea acestor bani, din experienta altor state, ajunge la paradox. Zonele cele mai nevoiase, pot accesa mai greu fonduri, întrucât acest proces presupune calificare, administratie durabilã”, a spus Isãrescu, citat de Mediafax.rnrnOficialul bãncii centrale a fãcut o scurtã comparatie între România si alte state din UE, respectiv Cehia, Polonia, Ungaria si Slovacia, privind atragerea de fonduri în primul an dupã aderare.rnrnAstfel, gradul de accesare din România s-a situat la circa jumãtate din nivelul tãrilor mentionate.rnrnDe asemenea, guvernatorul BNR a subliniat cã România a fost singurul stat care s-a regãsit în pozitia de contribuitor net la bugetul UE.rnrnOficialul BNR a arãtat cã la acest moment este important ca fondurile sã fie atrase, nu sã se discute dacã alocarea acestora a fost negociatã corect.rnrn”Mi se pare o asezare echilibratã, rãmâne doar problema accesãrii. Dacã însã capacitatea administrativã este cea mai disfunctionalã, atunci alocarea de 1,1% (din totalul fondurilor UE – n.r.) este redusã, dar aceasta este mai degrabã problema noastrã, decât a UE”, a spus Isãrescu.rnrnGuvernatorul a sugerat cã ar trebui analizate situatiile Spaniei si Portugaliei, acestea fiind exemple care ar trebui luate în consideratie.rnrnDe asemenea, oficialul BNR a arãtat cã printre provocãrile legate de absorbtia fondurilor se numãrã mentinerea unei cresteri economice ridicate, asigurarea cofinantãrii si îmbunãtãtirea capacitãtii administrative.rnrnO altã problemã la care s-a referit guvernatorul a fost aceea a situatiei terenurilor din România, arãtând cã acestea sunt “pline de murdãrii si neîngrijite”.rnrn”Cel putin jumãtate din terenuri sunt cumpãrate din considerente imobiliare si nu sunt folosite. Mã întreb, ca finantist, dacã o dezbatere despre virtutiile politicii fiscale va curãta terenurile”, spus Isãrescu.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii