Millennium Bank deschide o noua sucursala in Sibiu

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-02-12 15:44 Ultima actualizare: 2009-02-12 15:44

Millennium Bank, subsidiara celui mai mare grup financiar privat din Portugalia, a inaugurat joi, 12 februarie 2009, prima sa sucursală din Sibiu dedicată atât persoanelor fizice, cât şi companiilor. rnrnNoua unitate este situată pe str. Emil Cioran, la nr. 2. Millennium Bank mai are două centre de credit în Sibiu, destinate exclusiv persoanelor fizice, deschise la finalul anului 2008. În prezent, banca este prezentă în Bucureşti şi în 16 judeţe ale ţării, prin 71 de unităţi.rnrn„Ne continuăm planurile de extindere a reţelei teritoriale în oraşele cu peste 100.000 de locuitori. În prima parte a acestui an, banca va ajunge la o acoperire teritorială aproape dublă faţă de cea de la începutul lui 2008”, a declarat Dan Sandu, Director General Adjunct al Millennium Bank România, prezent la evenimentul de la Sibiu. „În 2009, ne vom concentra pe consolidarea reţelei şi a poziţiei noastre pe piaţă”, a adăugat Dan Sandu.rnrnMillennium Bank urmează să mai deschidă, în prima parte a anului 2009, noi unităţi în oraşele Craiova, Piatra Neamţ şi Râmnicu Vâlcea. Reţeaua băncii este formată din Centre de Credit – unităţi dedicate exclusiv persoanelor fizice – şi Centre Financiare – unităţi dedicate atât persoanelor fizice, cât şi companiilor.rnrnLansată în România în urmă cu un an, Millennium Bank are sucursale în Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Târgu-Mureş.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Credit medical cu acte false, acordat de un IFN

„Dă-mi, Doamne, mintea cea de pe urmă!”, s-a căit un cititor ajuns supraîndatorat cu credite IFN, când a văzut că ratele de plătit la toate împrumuturile au ajuns să fie... detalii

Nu e nici IFN, nici recuperator de credite. Ghici ce e?

Nu e IFN (Instituție Financiară Nebancară), deși este înregistrată, din 2019, în registrul BNR al IFN-urilor, la activități multiple de creditare. De fapt, nu e IFN, din două motive: Nu... detalii

Revolut, amendată pentru informații înșelătoare despre investiții fără comisioane

„Tranzacționare cu 0% comision”. Așa își promovează Revolut în aplicația din România (foto) investițiile în acțiuni la bursă sau ETF-uri. Autoritatea italiană pentru concurență a considerat că acest gen de... detalii

Raiffeisen nu mi-a închis un cont inactiv de patru ani, apoi mi-a pus poprire

"Am un cont deschis din 2022 la Raiffeisen. Cum se poate ca după câțiva ani de inactivitate în încărcarea contului, având o opțiune de a plăti o sumă la pilonul... detalii