Comunicatul BNR: rnrnÎn şedinţa din 15 ianuarie 2009, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a aprobat amendarea Regulamentului nr. 11/2008 pentru modificarea şi completarea Regulamentului BNR nr. 3/2007privind limitarea riscului de credit la creditele destinate destinate persoanelor fizice. rnrnReamintim că, în luna august 2008, CA al BNR a aprobat acest Regulament (cu aplicare din luna octombrie 2008) în vederea întăririi cadrului prudenţial şi a îmbunătăţirii managementului riscurilor aferente creditelor acordate persoanelor fizice pe fondul persistenţei crizei de pe pieţele financiare internaţionale. Totodată, BNR a precizat că va evalua impactul Regulamentului asupra activităţii de creditare, în cursul lunii ianuarie a.c.rnrnAnaliza efectuată relevă că gradul de nerambursare a creditelor este sensibil mai mic în cazul debitorilor care au contractat credite garantate cu ipoteci, comparativ cu alte categorii de debitori (ex. credite de consum şi de nevoi personale negarantate).rnrnAvând în vedere aceste evaluări şi pentru limitarea efectelor crizei internaţionale asupra economiei româneşti, CA al BNR consideră oportună diferenţierea condiţiilor de acordare a creditelor garantate cu ipoteci faţă de cele aplicabile altor categorii de credite, şi în consecinţă amendarea Regulamentului. rnrnÎn acest sens, CA al BNR a decis că, în baza unor analize temeinice, împrumutătorii vor avea posibilitatea să calculeze un grad de îndatorare mai mare solicitanţilor de credite în cazurile în care aceştia vor garanta împrumuturile cu proprietăţi imobiliare de bună calitate.rnrnPrecizăm că, în calitatea sa de autoritate de reglementare şi supraveghere, BNR defineşte cadrul general privind managementul riscului pentru instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare, în vedera asigurării stabilităţii financiare.rnrnStabilirea, în mod concret, a condiţiilor de creditare şi a celor privind gestiunea riscurilor revine însă împrumutătorilor, prin intermediul normelor proprii de creditare, cu obligativitatea respectării orientărilor generale în materie. rnrnÎn aceste condiţii, evoluţia creditării depinde în principal de capacitatea împrumutătorilor de a mobiliza în mod sustenabil resursele financiare necesare şi de respectarea concomitentă a principiilor prudenţiale.rnrnNoile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Nu există comentarii pentru această știre.
„Dă-mi, Doamne, mintea cea de pe urmă!”, s-a căit un cititor ajuns supraîndatorat cu credite IFN, când a văzut că ratele de plătit la toate împrumuturile au ajuns să fie... detalii
Nu e IFN (Instituție Financiară Nebancară), deși este înregistrată, din 2019, în registrul BNR al IFN-urilor, la activități multiple de creditare. De fapt, nu e IFN, din două motive: Nu... detalii
„Tranzacționare cu 0% comision”. Așa își promovează Revolut în aplicația din România (foto) investițiile în acțiuni la bursă sau ETF-uri. Autoritatea italiană pentru concurență a considerat că acest gen de... detalii
"Am un cont deschis din 2022 la Raiffeisen. Cum se poate ca după câțiva ani de inactivitate în încărcarea contului, având o opțiune de a plăti o sumă la pilonul... detalii
De ce-și ascunde Revolut fraudele, ca fluturele ochii de păun?
Îmi este rușine că am fost înșelată cu investiția în criptomonede
TBI Bank ascunde dobânda la credite
Care bănci acordă credite ipotecare românilor din străinătate și în ce condiții
Dobânda creditului din reclama BRD poate fi de trei ori mai mare
BRD i-a blocat cardul de pensie unui bătrân bolnav
Încasările și plățile instant în euro, obligatorii pentru băncile românești din 2027
IFN-ul ACredit, care te execută silit în 30 de zile, avertizat de ANPC
Este posibil ca banca să nu închidă un cont inactiv timp de mai mulți ani și să ceară comisioane de administrare?
Tentativă de fraudă cu inteligență artificială în numele BT Invest