Perspectivele de creştere economică s-au deteriorat în ultima lună, şi ţările dezvoltate se îndreaptă către prima comprimare a economiilor de la cel de-al Doilea Război Mondial, a anunţat joi Fondul Monetar Internaţional (FMI), citat de Reuters.rnrnFMI estimează în prezent pentru 2009 o creştere economică mondială de 2,2%, nivel revizuit în scădere cu 0,8 puncte procentuale faţă de previziunea din octombrie. În timp ce eforturile guvernului de a limita impactul crizei au fost de ajutor, au fost necesare mai multe măsuri, a precizat Fondul.rnrn”Condiţiile din pieţe încep să răspundă la acţiunile de politică monetară, însă în ciuda implementării rapide, tensiunile financiare ar putea fi în octombrie mai adânci şi mai extinse decât estimam”, a mai anunţat FMI în cadrul unui comunicat.rnrn”Este o nevoie clară de stimuli macroeconomici suplimentari faţă de cei anunţaţi până în prezent. Ar trebui să se profite de posibilitatea de coborâre a dobânzii de politică monetară”, a menţionat FMI. rnrnBanca centrală a Marii Britanii a coborât joi dobânda cheie cu 1,5 puncte procentuale, însă Banca Centrală Europeană (BCE) şi banca centrală a Elveţiei au redus dobânda cu numai jumătate de punct.rnrnFMI estimează că economia Statelor Unite se va comprima cu 0,7% în anul viitor, după ce previziunile din octombrie indicau o creştere economică de 0,1%. În ţările din zona euro, economia va scădea, probabil, cu 0,5% în 2009, faţă de previziunea anterioară, în care FMI miza pe o creştere de 0,2%. FMI mai prevede a scăderea a economici britanice cu 1,3% în 2009.rnrnPentru economiile emergente şi în curs de dezvoltare, FMI estimează o creştere de 5,1%, nivel mai mic cu 1 punct procentual faţă de previziunea din octombrie, în parte din cauza scăderii preţurilor la mărfuri. În timp ce ieftinirea ajută la temperarea inflaţiei în ţările bogate, afectează exportatorii de mărfuri.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Aplicațiile financiare străine cu care poți să-ți faci un cont IBAN și un card, precum Zen, sunt preferatele escrocilor care orchestrează fraude online cu promisiuni de câștiguri mari prin diverse... detalii
O metodă utilizata de escroci pentru furtul banilor din conturile bancare este instalarea unor aplicații pentru controlul telefoanelor celor care sunt păcăliți cu credite sau investiții în acțiuni sau criptomonede.... detalii