Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) explica de ce legea privind darea in plata are doua probleme de fond: retroactivitatea si schimbarea obiectului prestatiei unui contract, fara vointa partilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a analizat proiectul de lege privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite si a constatat ca acesta are doua probleme de fond: incalcarea principiului constitutional al neretroactivitatii legii si faptul ca schimbarea obiectului prestatiei stabilite printr-un contract nu se poate realiza in afara acordului de vointa al partilor, se arata intr-un raspus al CSM la solicitarea Bancherul.ro, semnat de seful institutiei, judecatorul Mircea Aron (foto).

Legea se afla pe ordinea de zi de astazi a Senatului, cu propunerea de adoptare cu amendamentele propuse si respinse in comisia de reexaminare. (vezi aici detalii)

Propunerea legislativa privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, aflata in dezbaterea comisiilor permanente ale Senatului ca urmare a cererii de reexaminare formulata de Presedintele Romaniei, a fost analizata de Comisia 1 – “Independenta si responsabilizarea justitiei, eficientizarea activitatii acesteia si cresterea performantei judiciare, integritatea si transparenta sistemului judiciar”, in sedinta din 17 februarie 2016, se arata in raspunsul CSM. (vezi documentul din FISIERE)

Ce a constatat CSM:

“Referitor la art.11, Comisia a apreciat ca trebuie rezolvata, in acord cu principiul constitutional al neretroactivitatii legii, problema contractelor de credit incheiate anterior intrarii in vigoare a legii.

Sub al doilea aspect, care vizeaza fondul propunerii legislative, Comisia a retinut ca schimbarea obiectului prestatiei stabilite printr-un contract nu se poate realiza in afara acordului de vointa al partilor.

Concluzia exprimata se fundamenteaza, in esenta, pe argumente juridice care au in vedere ca plata, ca modalitate de executare a obligatiilor, presupune in primul rand executarea prestatiei la care debitorul s-a obligat fata de creditor, creditorul neputand fi obligat sa primeasca alt lucru decat acela pe care debitorul il datoreaza.

Astfel, daca simpla schimbare a modalitatii de plata necesita acordul de vointa al creditorului, cu atat mai mult acesta trebuie sa existe in cazul schimbarii obiectului obligatiei.

In acelasi timp, chestiunea pusa in discutie trebuie abordata si sub aspectul riscului contractului.

Daca obiectul contractului consta in remiterea unei sume de bani – care sunt bunuri de gen, fungibile – riscul pieirii sau deteriorarii nu exista; in schimb, transmiterea unui bun cert, individual determinat, prin darea in plata in contul datoriei il poate expune pe creditor riscului pieirii sau deteriorarii bunului, iar acest risc trebuie asumat de creditor printr-un acord expres de vointa pentru inlocuirea obiectului contractului.

Darea in plata este o forma atipica de novatie prin schimbarea obiectului obligatiei, cu particularitatea ca la novatie intelegerea intervine inaintea momentului platii, in timp ce in cazul darii in plata acordul de vointa are loc la data platii. In oricare din situatii insa, pentru a genera consecinte juridice este necesar acordul de vointa al partilor.”