Echipa specială Bana-Leia-Rona a comis-o iar, de Crăciun. O cititoare ne-a povestit că în urmă cu doi ani, în 2024, a împrumutat de la Icredit 3.500 de lei și a rambursat 5.000 de lei.
Avea de achitat în total aproape 7.000 de lei, dublul sumei împrumutate, maximul prevăzut de lege în cazul IFN-urilor.
Însă din cauza problemelor financiare, nu a mai putut plăti.
După 300 de zile de întârziere, “m-au mințit să fac refinanțare, că mai am 3800 de lei de plătit. Au venit cu contractul la poartă, în decembrie 2025, ca apoi să descopăr că am de plată 7800 de lei”, s-a plâns cititoarea, la Reclamațiibănci.ro:
Refinanțarea este una dintre soluțiile prevăzute în OUG 50/2010 pentru cei care nu-și mai pot plăti ratele la credite.
Însă ar putea fi valabilă doar în cazul băncilor, în niciun caz la IFN-uri, din cauza dobânzilor foarte mari pe care le practică acestea.
În cazul de față, pentru “refinanțarea” de 3.800 de lei, după un an trebuie să rambursezi dublu, 7.600 de lei, maximul prevăzut de legea privind plafonarea dobânzilor la IFN-uri.
DAE (Dobânda Anuală Efectivă) la Icredit poate ajunge la aproape 1.000% pe an (vezi foto), de cinci ori mai mare decât la un credit bancar, care are o DAE de numai 20%.
Refinanțările făcute de IFN-uri nu sunt altceva decât supraîndatorarea populației, o problemă importantă semnalată de noi de mai multe ori.
IFN-urile ar trebui să le ofere celor care nu-și mai pot plăti ratele reduceri de dobândă și diminuarea datoriei, pentru a-i putea ajuta cu adevărat.
Însă e greu de crezut că ar putea face așa ceva echipa specială Bana-Leia-Rona, care te bagă în Biroul de Credit iar combinatorul lor te scoate pe bani grei. Vezi detalii, în acest articol:
Nu există comentarii pentru această știre.
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Consiliul Concurenței a permis băncilor accesul la minuta ședinței de deliberare din cadrul investigației ROBOR, aceasta fiind doar una din numeroasele etape care urmează să fie parcurse în cadrul procedurii,... detalii
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR
Roborul, greu de înțeles, educația financiară, greu de scris