Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a fost arestat de DNA pentru trafic de influenta, fiind suspectat ca a primit si mita

Autor:

Bancherul.ro
2016-07-29 07:45

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut joi noaptea de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. — Liviu Mihaiu).

Olteanu a detinut functiile de presedinte si vicepresedintele al Camerei Deputatilor in perioada 2006-2009, fiind deputat PNL, partid care facea parte din coalitia care forma guvernul in 2009, condus de fostul sef al PNL, Calin Popescu Tariceanu.

Olteanu a fost numit membru al Consiliului de administraţie şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României in octombrie 2009.

Olteanu mai este suspectat ca a primit si mita, insa acesta nu a recunoscut că a primit bani.

Aceleași surse au precizat că banii au fost duși la Bogdan Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vîntu.

Suma despre care se vorbește în acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire și la sprijin electoral, servicii de marketing și consultanță pentru traficarea influenței în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice, au mai spus sursele citate.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineața la sediul Direcției Naționale Anticorupție cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupție.

Ulterior, în presă au apărut informații potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu și Bogdan Olteanu ar fi implicați într-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu privind fapte de corupție în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, însă președintele Senatului a refuzat să le comenteze.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a susținut că, ”după ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre”, va da următorul răspuns pentru toate înscenările: ”Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”.

”Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, odată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: ‘Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”’, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a adăugat că fostul președinte Traian Băsescu, ”atunci când era la apogeul puterii sale”, a făcut numeroase eforturi de a-l elimina din fruntea Guvernului și din politică. ”N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție”, a susținut președintele Senatului.

La rândul său, fostul guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu a știut și nici nu a participat la pretinsa tranzacție vehiculată în presă pentru numirea sa în funcție și, ironic, s-a declarat ”onorat” de faptul că “transferul” său a avut o asemenea cotă.

”Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni (2008 — 2009) și că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbanism și construcții în DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor. Nu am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacție pe spezele numirii mele ca guvernator. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaților la mână. Dacă e să intrăm în alt registru, sunt ‘onorat’ că ‘transferul’ meu a avut o asemenea cotă, dar sunt îngrozit că unul dintre cei mai buni/onești guvernatori ai DD (mă iertați 🙂 ) a ajuns în fruntea DD printr-un asemenea act de corupție la un asemenea nivel”, a scris fostul guvernator pe Facebook.

Totodată, el a susținut că nimeni dintre cei implicați în acest scandal “sud-american” nu l-a sunat vreodată să-i ceară ceva. ”Pentru simplul motiv că astea au fost condițiile pe care le-am pus Guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul. Justiția să-și facă (toată) datoria!”, a mai spus Liviu Mihaiu.

CV-ul lui Bogdan Olteanu

S-a nascut la Bucuresti, in 29 octombrie 1971

Educaţie

2013
– Doctor în Drept, Universitatea Al.I. Cuza, Iaşi
2001
– MBA, Institutul Bancar Român şi City University, Seattle
1997
– Licenţiat în Drept, Universitatea Bucureşti

Experienţă profesională

octombrie 2009 – prezent
Membru al Consiliului de administraţie şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României

20 decembrie 2008 – octombrie 2009
Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

martie 2006 – 2008
Preşedinte al Camerei Deputaţilor

decembrie 2004 – martie 2006
Ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul

decembrie 2004
Deputat ales în Circumscripţia Electorală nr. 42, Bucureşti

Alte activităţi în domeniul profesional

2012 – prezent
Membru al American Bankruptcy Institute

decembrie 2011 – prezent
Preşedinte Turnaround Management Association România

august 2010 – prezent
Membru INSOL Europe

aprilie 2009 – prezent
Membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţa

ianuarie 2008 – prezent
Arbitru al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României ( ianuarie 2012 – aprilie 2014 preşedinte)

septembrie 2008 – prezent
Membru al Asociaţiei MBA Institutul Bancar Român

Sursa: site-ul BNR

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii