Pe Facebook există o postare cu un articol fals care imită site-ul Libertatea, realizat cu AI, despre o inexistentă dezbatere la emisiunea Sintea Zilei de la Antena 3, moderată de Mihai Gâdea, între Horia Ciorcilă, președintele Banca Transilvania și analistul Cristian Tudor Popescu.
Articolul este postat pe o pagină care copiază site-ul Libertatea.ro, însă are adresa de internet coregosol.com, nu Libertatea.ro (vezi foto). Un indiciu că este vorba de o fraudă, o tentativă de înșelătorie cu o falsă platformă pentru investiții, denumită Cumbre Valterise.
Am întrebat DNSC dacă știe de existența acestei tentative de fraudă, însă n-am primit răspuns.
Articolul, atât textul, cât și fotografiile, pare realizat cu inteligență artificială (AI), pentru a construi destul de artistic și credibil descrierea unei dezbateri dramatice, inexistentă în realitate, cu certuri și plecarea din studiou a lui Ciorcilă.
Pentru a părea credibil, articolul exploatează temele populiste și conspiraționiste ale suveranismului: poporul sărac exploatat și furat de marile corporații și de cei de la putere.
„Suntem furați de bănci, de marile corporații, de străini și de cei de la putere, toți ne vor răul, vor să ne subjuge,” este laitmotivul pe care se bazează povestea din acest articol, în care ținta este Banca Transilvania și șeful acesteia, Horia Ciorcilă.
Ideea populistă a suveraniștilor că românii trebuie să fie stăpâni pe toate bunurile țării este exploatată chiar de la începutul articolului: „Confruntarea din Sinteza zilei care l-a lăsat pe Președintele Banca Transilvania fără cuvinte — și a dezvăluit cum românii obișnuiți pot prelua în sfârșit controlul asupra banilor lor.”
Salariile mici și prețurile ridicate, inclusiv ratele mari la credite, temele principale de scandal ale politicienilor populiști, au fost utilizate și împotriva lui Ciorcilă.
Apoi articolul este dramatizat, prin inventarea unui conflict între Cristian Tudor Popescu și Horia Ciorcilă, soldat cu părăsirea studiolului de „arogantul” bancher.
Ciorcilă este acuzat de Popescu că banca lui îi exploatează pe români, cu falsa temă, de asemenea populistă, a diferenței mari între dobânzile la credite și cele la depozite: „Vă explic eu cum funcționează sistemul dumneavoastră. Banca împrumută bani cu 2%. Apoi îi împrumută familiei cu 8% pe credit ipotecar.”
În realitate, ultimul împrumut în obligațiuni făcut de Banca Transilvania a avut o dobândă de 4,75%, nu de 2%.
E bine de menționat aici că băncile nu pot da credite cu aceeași dobândă cu care se împrumută prin obligațiuni sau depozite bancare. Diferența dintre dobânzile la credite și cele la obligațiuni sau depozite reprezintă cheltuielile de funcționare ale băncii, plus profitul pe care trebuie să-l obțină.
După ce Popescu îl pune la punct pe Ciorcilă, urmează „breaking news-ul”, scopul real al dezbaterii: platforma magică cu care românii se răzbună și cu care pot câștiga la fel de mulți bani ca bancherii.
“În activitatea mea am dat peste ceva ce m-a șocat. Există o platformă — se numește Cumbre Valterise — care face exact ceea ce fac băncile cu miliardele lor. Dar o face pentru OAMENII OBIȘNUIȚI”, este citatul fals atribuit lui Cristian Tudor Popescu.
Firește că este vorba de o falsă platformă de investiții, destinată înșelătoriilor și fraudelor online.

Articolul este însoțit de fotografii false, probabil făcute cu AI, pentru a ilustra „drama” din platoul lui Gâdea.
O metodă eficientă de a păcăli oamenii, după cum am văzut și într-un caz anterior relatat de Bancherul.ro, este prezentarea „mărturiilor” oamenilor, celor care au câștigat din așa-zisa platformă de investiții.
Astfel că avem și un interviu fals cu mărturia Elenei, plină de datorii, dar care în urma investiției în platformă a obținut câștiguri „incredibile”: „După trei săptămâni am retras primii 6.200 de lei direct în contul meu CEC Bank. Credeam că visez. După două luni aveam peste 18.000 de lei în cont.”
Apoi, redacția cică a verificat platforma și a ajuns la concluzia că „randamentele declarate (15.000-27.500 lei lunar) corespund rapoartelor utilizatorilor verificați”.
În finalul articolului avem și comentarii false cu mărturiile celor care au câștigat rapid mulți bani din investițiile în această platformă.
«Băncile vă fură în fiecare zi»: cum Cristian Tudor Popescu l-a demascat pe Horia Ciorcilă, Președintele al Banca Transilvania, în direct la Sinteza zilei
Pe scurt:
Confruntarea din Sinteza zilei care l-a lăsat pe Președintele Banca Transilvania fără cuvinte — și a dezvăluit cum românii obișnuiți pot prelua în sfârșit controlul asupra banilor lor.
La câteva minute de la finalul ultimei ediții a emisiunii Sinteza zilei de pe Antena 3, biroul Președintelui Banca Transilvania a emis o declarație fără precedent, negând tot ce Cristian Tudor Popescu dezvăluise în direct.
Prea târziu. După difuzare s-a întâmplat ceea ce specialiștii în marketing numesc «efectul tsunami». În prima oră, aplicația a fost descărcată de 200.000 de ori, iar până dimineața a devenit cea mai descărcată aplicație din România — depășind TikTok și Instagram.
Nimeni nu se aștepta ca o discuție despre credite ipotecare și inflație să devină momentul care va zgudui sistemul bancar românesc. Dar exact asta s-a întâmplat când moderatorul Mihai Gâdea i-a pus față în față pe Horia Ciorcilă — Președintele celei mai mari bănci din România — și pe Cristian Tudor Popescu, omul de care se tem chiar și miniștrii.
Peste doisprezece minute, Ciorcilă s-a ridicat și a plecat fără un cuvânt. Gâdea a rămas cu gura deschisă. Popescu s-a uitat la scaunul gol. Și toată România tasta în acel moment un singur cuvânt în motorul de căutare — numele platformei pe care Popescu tocmai îl rostise în direct.
Iată ce s-a întâmplat.

Mihai Gâdea a deschis cu întrebarea pe care toți și-o pun: «Când ratele la credite ipotecare continuă să sufoce familiile, avansurile pentru energie bat recorduri și costul tuturor lucrurilor — de la alimente la combustibil — refuză să scadă, ce pot face concret cetățenii români?»
Răspunsul arogant al Președintelui Banca Transilvania
Horia Ciorcilă și-a aranjat cravata și a afișat acea expresie de răbdare cu care le explică lucruri complicate oamenilor simpli. Acea expresie care spune: «Voi nu puteți înțelege asta.»
Ciorcilă: «Înțeleg că sunt vremuri grele. Dar principiile fundamentale ale unei gestionări financiare sănătoase nu se schimbă. Familiile trebuie să-și gestioneze bugetul cu atenție, să evalueze o îndatorare responsabilă pentru bunuri care se apreciază în valoare și să apeleze la consultanți financiari calificați pentru—»
Popescu: «Îndatorare responsabilă?» Popescu s-a oprit. Apoi s-a întors încet spre Ciorcilă. Tot platoul a simțit-o — ca atunci când vântul amuțește înainte de furtună. «Tocmai ați spus… ÎNDATORARE RESPONSABILĂ?»
Zâmbetul îngheță pe buzele lui Ciorcilă.
«Domnule Ciorcilă,» Popescu s-a aplecat atât de aproape, încât acesta a trebuit să se dea înapoi, «știți cât câștigă o asistentă medicală pe lună? 4.200 de lei. Și îi spuneți să GESTIONEZE CU ATENȚIE BUGETUL? Din ce? Din ce îi rămâne după chirie și mâncare?»
În platou s-a instalat o tăcere absolută. Nici măcar tehnicianul de sunet nu s-a mișcat.
Popescu: «Vă explic eu cum funcționează sistemul dumneavoastră. Banca împrumută bani cu 2%. Apoi îi împrumută familiei cu 8% pe credit ipotecar. Aceeași bancă îi dă familiei 0,5% la contul de economii. Iar când familia nu mai face față ratelor, pentru că energia costă 1.500 de lei pe lună? Îi spuneți că e VINA EI. Asta nu e activitate bancară. E O CAPCANĂ.»
«Eu fac 168 de ore pe săptămână, domnule Ciorcilă. În fiecare săptămână vorbesc cu oameni cărora sistemul dumneavoastră le-a distrus viața.» Vocea lui Popescu tremura — nu de slăbiciune, ci de furie. «Săptămâna trecută. Iași. O mamă singură. Lucrează două schimburi la spital. Și TOT nu îi ajunge de prânz pentru copii la școală. Și dumneavoastră îi spuneți — GESTIONAȚI CU ATENȚIE BUGETUL?»
Ciorcilă: «Cred—» Ciorcilă și-a șters fruntea. Mâna îi tremura ușor. «Cred că asta e destul de nedrept. Creditul, folosit responsabil—»

«RESPONSABIL?» Popescu s-a ridicat de pe scaun. Pentru prima dată în istoria Sintezei Zilei, un invitat S-A RIDICAT. «Știți ce înseamnă responsabil? Responsabil înseamnă să spui ADEVĂRUL. Românul muncește, plătește taxe, achită creditul — și tot timpul îi spuneți că trăiește peste posibilități. În timp ce VOI aveți strategii la care nu îl lăsați să ajungă niciodată!»
Mihai Gâdea, care moderase sute de dezbateri, nu se putea mișca. Camera a trecut pe fața lui — șoc pur.
Popescu s-a așezat înapoi. Tăcere. Cinci secunde. Apoi s-a aplecat spre Ciorcilă și a spus încet — atât de încet că tot platoul a tăcut ca să audă: «Și acum urmează partea pentru care ați vrut să plecați încă ÎNAINTE de înregistrare. Nu-i așa, domnule Ciorcilă?»
Ciorcilă a pălit. Cravata, pe care și-o aranjase atât de atent la început, acum atârna strâmb. Nu observase.
Ciorcilă: «Asta nu e relevant—»
Popescu s-a întors spre cameră. «În activitatea mea am dat peste ceva ce m-a șocat. Există o platformă — se numește Cumbre Valterise — care face exact ceea ce fac băncile cu miliardele lor. Dar o face pentru OAMENII OBIȘNUIȚI.»
Popescu: «Am filmat cu o profesoară din Cluj care a început cu 1.250 de lei. Cu un pensionar din Brașov. Cu un pompier din Timișoara. Și știți ce au în comun? Într-o lună au câștigat mai mult decât într-un an întreg la contul de economii. 8.000. 11.000. Un domn — 17.500 lei. Bani reali. Retrageri reale în conturi românești.»
Ciorcilă l-a întrerupt, cu vocea tăioasă: «Asta e complet iresponsabil. Promovați platforme de tranzacționare speculativă—»
Platoul a amuțit.
«Domnule Ciorcilă, dumneavoastră ȘTIȚI.» Popescu a scos telefonul și l-a arătat spre cameră. «Am aici extrase. Verificate. Din propriile dumneavoastră bănci. Oamenii care folosesc această platformă trimit bani în conturi românești. În fiecare zi. Legal. Conform reglementărilor ASF.»
Popescu: «Și spre deosebire de băncile VOASTRE—» vocea i s-a ridicat «—NICIO taxă de administrare. NICIO provizion ascunsă. NICIO așteptare de șase săptămâni pentru aprobarea unui cont. De aceea vi se face rău când auziți asta, nu-i așa?»
Ciorcilă s-a uitat spre producători. Căuta ajutor. Nu a venit.
Ciorcilă a mai încercat. Vocea îi tremura.
Ciorcilă: «Persoana obișnuită nu are cunoștințele tehnice pentru—»
«STOP.» Popescu a ridicat mâna. Platoul a tăcut instantaneu. «Ați auzit cu toții? Tocmai v-a spus Președintele celei mai mari bănci din România că NU SUNTEȚI suficient de inteligenți ca să câștigați singuri bani. V-a spus-o DIRECT. În față. În direct. Rețineți momentul acesta.»
Mihai Gâdea a încercat să preia cuvântul. A deschis gura. A închis-o. Douăzeci de ani în televiziune — și nu găsea cuvintele.
S-a întors spre cameră.
Popescu: «Eu am testat această platformă. Colegii mei au testat-o. Funcționează. Se numește Cumbre Valterise. Inteligență artificială care lucrează ÎN LOCUL VOSTRU. Nu aveți nevoie de diplomă la ASE. Nu aveți nevoie de relații la bancă. Este suficient 1.250 de lei. Și domnul Ciorcilă știe asta — de aceea stă aici și încearcă să o oprească.»
Președintele Banca Transilvania părăsește platoul
Ceea ce a urmat, Antena 3 va gestiona încă ani de zile.
Popescu a continuat: «Vreți să știți care e platforma? Vă spun. Gestionată de inteligență artificială. Conformă cu reglementările ASF. Peste 47.000 de utilizatori români chiar acum. Oameni reali, rezultate reale.»
Fața lui Horia Ciorcilă trecuse de la roșu la alb. Mâinile îi tremurau vizibil.
Ciorcilă: «Asta… asta e complet…» Se chinuia să găsească cuvintele. Președintele Banca Transilvania, de obicei stăpân pe sine, părea zdruncinat. «Sunteți iresponsabil. Eu… eu nu am de gând să…»
«Scheme de îmbogățire rapidă,» a reușit să spună, cu vocea ușor crăpată. «Asta e. Și nu am de gând să fac parte din acest… acest circ.»
Popescu: «Îmbogățire rapidă?» Popescu a făcut un pas spre el. Ciorcilă s-a dat înapoi. Fizic s-a dat înapoi față de omul care lupta pentru românii obișnuiți. «Sunt oameni care câștigă între 14.000 și 22.500 de lei pe lună! Bani reali! Retrageri verificate! Asta nu e îmbogățire — e în sfârșit DREPTATE după ani în care POLITICILE VOASTRE i-au secătuit!»
Ciorcilă nu a răspuns. Nici un cuvânt. Încet și-a scos microfonul — cu o astfel de meticulozitate, de parcă ar fi făcut ceva demn. Dar mâinile îi tremurau. A pus microfonul pe masă. Și a plecat.
Mihai Gâdea s-a întors spre Popescu. Popescu s-a uitat la scaunul gol. Camera a rămas pe acel scaun exact șapte secunde.

Și atunci a venit tăcerea aceea.
Tăcere. Absolută, zdrobitoare. Doar zumzetul aerului condiționat și zgomotul îndepărtat al regiei în căștile lui Gâdea. Camera a trecut încet de pe scaun pe Popescu. Acesta stătea nemișcat, mâinile pe masă, privind acolo unde cu puțin înainte stătuse Președintele Banca Transilvania.
Regia țipa în ureche: «Taie la reclamă! TAIE LA RECLAMĂ!» Gâdea nu auzea. Sau nu voia să audă. A lăsat camera să ruleze pe acel scaun gol timp de patruzeci de secunde. Patruzeci de secunde în direct în prime-time, când toată România vedea că Președintele Banca Transilvania fugise.
Mihai Gâdea s-a întors în cele din urmă spre cameră. Vocea i-a dat greș la prima silabă. A doua propoziție a spus-o deja ferm: «Ce tocmai ați văzut… cred că vorbește de la sine.»
De ce Popescu nu a tăcut
Înainte de a se termina emisiunea, Popescu s-a uitat pentru ultima dată direct în cameră.
«Pentru că m-am săturat să văd familiile românești suferind în timp ce directorii băncilor își colectează bonusuri de milioane și politicienii nu fac nimic. Această tehnologie există. Funcționează. E reglementată.
Popescu: «Vor spune că sunt iresponsabil. Că promovez speculația. Dar știți ce e cu adevărat iresponsabil? Să taxezi familiile cu 8% dobândă la împrumuturi plătind 0,5% la economii. Asta nu e activitate bancară, e furt.»

Apel din București: Povestea Elenei Ionescu
După difuzarea emisiunii, redacția noastră a fost inundată de mesaje. Am decis să verificăm afirmațiile lui Cristian Tudor Popescu. Am contactat-o pe Elena Ionescu, asistentă medicală din București, menționată indirect în emisiune.
Elena (39 de ani) a ajuns în capcana datoriilor după un divorț și scumpirea bruscă a energiei în 2024. «Am pierdut orice speranță», spune ea. Vocea i se frânge.
Redacția: «Bună ziua, Elena! Spuneți-ne cum ați ajuns la această platformă?»
Elena Ionescu: «Bună ziua. În 2024 datoram aproape 85.000 de lei. Popescu vorbise despre platformă mai devreme la televizor. Eram sceptică, dar nu aveam nimic de pierdut. Am împrumutat de la mama 1.250 de lei pentru depozitul minim.»
Redacția: «Ce s-a întâmplat după?»
Elena Ionescu: «M-a sunat un manager, un domn foarte amabil, care m-a ajutat cu setările. Asta e important — trebuie să ridicați telefonul, altfel nu vă aprobă. Prima săptămână am stat doar să privesc cum se adună banii. Sistemul tranzacționa singur.»
Redacția: «Și rezultatele?»
Elena Ionescu: «Incredibile. După trei săptămâni am retras primii 6.200 de lei direct în contul meu CEC Bank. Credeam că visez. După două luni aveam peste 18.000 de lei în cont.»
Redacția: «Ți-ai plătit datoriile?»
Elena Ionescu: «Integral. 85.000 de lei i-am achitat în șase luni. Acum câștig regulat între 6.000 și 9.000 de lei pe lună. Am cumpărat un nou apartament. Planific o vacanță cu fiica mea — prima după patru ani.»
Redacția: «Ce ai spune celor care se îndoiesc?»
Elena Ionescu: «Îi înțeleg. Nici eu nu credeam. Dar ce aveți de pierdut? 1.250 de lei? Atât costă o rată la credit. Dar poate schimba întreaga voastră viață.»
NOTĂ A REDACȚIEI: În urma interviului lui Cristian Tudor Popescu, echipa noastră a realizat o investigație independentă asupra platformei Cumbre Valterise .
Putem confirma:
— Platforma este legitimă și complet operațională în România
— Randamentele declarate (15.000-27.500 lei lunar) corespund rapoartelor utilizatorilor verificați
— Retragerile sunt procesate în 24 de ore către toate băncile românești majore
— Securitatea platformei îndeplinește standardele din sectorul bancar
De la finalul emisiunii, peste 12.000 de noi utilizatori români s-au înregistrat. Platforma a confirmat că înregistrările vor rămâne deschise încă 24 de ore înainte de a verifica limitele de capacitate.
Instrucțiuni de înregistrare pe platforma de investiții
Înscrierile sunt acceptate până la 29.04.2026
IMPORTANT: Locul tău în program va fi rezervat timp de 24 de ore. Dacă nu vei fi contactat de un reprezentant oficial în acest interval pentru a-ți confirma participarea, locul tău va fi atribuit altui candidat.

Nu există comentarii pentru această știre.
După o săptămână de la publicarea articolului în care semnalam că Revolut face reclamă unei false aplicații Revolut pentru fraude, paginile și postările frauduloase sunt încă active pe rețeaua socială... detalii
Pe Facebook există o postare cu un articol fals care imită site-ul Libertatea, realizat cu AI, despre o inexistentă dezbatere la emisiunea Sintea Zilei de la Antena 3, moderată de... detalii
Guvernul a ales firma americană Mastercard să facă aplicația cu portofelul digital național pentru români, în care vor fi introduse datele cărților de identitate, cardurilor de sănătate, permisele de conducere... detalii
„Revolut a lansat o nouă aplicație, Revolut Slots, cu care poți câștiga mii de euro”, anunță două fete generate cu siguranță cu AI, adică imagini false, într-un clip sponsorizat pe... detalii
Credit medical cu acte false, acordat de un IFN
Nu e nici IFN, nici recuperator de credite. Ghici ce e?
Revolut, amendată pentru informații înșelătoare despre investiții fără comisioane
Raiffeisen nu mi-a închis un cont inactiv de patru ani, apoi mi-a pus poprire
De ce-și ascunde Revolut fraudele, ca fluturele ochii de păun?
Îmi este rușine că am fost înșelată cu investiția în criptomonede
TBI Bank ascunde dobânda la credite
Care bănci acordă credite ipotecare românilor din străinătate și în ce condiții
Dobânda creditului din reclama BRD poate fi de trei ori mai mare
BRD i-a blocat cardul de pensie unui bătrân bolnav