Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere de -1,43% în aprilie 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din domeniul negativ (unde se afla de cinci luni) și a trecut brusc pe plus (+3,93%), indicele anual s-a ajustat ulterior până la 1,77%.
La extern s-a înregistrat o nouă scădere, de 1,7 puncte procentuale, după un maxim atins în februarie 2025, astfel încât s-a ajuns la +1,66%.Diferența între evoluția la intern și cea de pe piața externă a reapărut, cu valoarea de pe piața locală mai jos, după ce fusese aproape anulată în martie.
În structură, s-au consemnat creșteri față de luna precedentă la bunuri de uz curent (+0,48%), bunuri intermediare (+0,26%) și la bunuri de folosință îndelungată (+0,22%). Industria bunurilor de capital a făcut notă discordantă (-0,20%), în timp ce industria energetică a consemnat din nou cea mai mare scădere (-4,74%, însă după o diminuare lunară anterioară de -7,28%).
Comparativ cu aceeași lună din anul anterior, s-au consemnat creșteri pe toată linia, cu un maxim notabil de +5,37% la bunuri de uz curent și valori de +2,48% la bunuri de folosință îndelungată, +2,44% la bunuri intermediare și +2,40% la bunuri de capital. Industria energetică a intrat în domeniul negativ (-1,07%).

IPPI pe marile grupe industriale, aprilie 2025
De reținut, după ce productivitatea muncii în industrie a coborâse în 2023 până la -3,3%, s-a situat la -1,5% pe parcursul anului trecut și a marcat un rezultat de -2,1% în primul trimestru din 2025 pe datele provizorii. Per total, rezultatele din industrie se păstrează, în termeni comparabili, la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani.
Pe ramuri de activitate, majorări mai mari de prețuri față de aceeași lună a anului trecut s-au consemnat în industria extractivă (+11,61%), distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor (ceva mai mult de +11%), repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor (+9,6%), fabricarea produselor din tutun (+8,4%), marochinăria (+8,1%) și fabricarea calculatoarelor (+6,7%).
Urmează fabricarea substanțelor și produselor chimice, fabricarea hârtiei (ambele cu +6,6%), fabricarea băuturilor, prelucrarea lemnului (câte +6,1%), îmbrăcămintea (5,6%), industria alimentară (+5,4%), fabricarea de mobilă (+5,3%), fabricarea produselor farmaceutice (+3,8%) și cea a produselor textile (+3,6%).
Reduceri anuale de prețuri s-au consemnat la fabricarea produselor de cocserie și din prelucrarea țițeiului (aproape -29%), extracția cărbunelui (-11,8%), în industria metalurgică (-2,6%), industria construcțiilor metalice (-1,4%), fabricarea altor mijloace de transport (-1,3%), tipărirea și reproducerea înregistrărilor (-1%) și fabricarea produselor de cauciuc și mase plastice (-0,4%).
Nu există comentarii pentru această știre.
Inflația anuală a crescut înapoi până la 9,87%, după ce avansul lunar al prețurilor de +0,27% din martie 2025 a fost înlocuit de cel de +0,78% din martie 2026. În... detalii
România a ocupat în T4 2025 locul 11 între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat, față de locul 3 în urmă... detalii
Bugetul general consolidat a consemnat un deficit de 14,23 miliarde lei după primele două luni ale anului curent (-0,7% din PIB-ul estimat la 2.045,2 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a scăzut în ianuarie 2026 față de luna anterioară cu -7,3% pe seria brută și cu -3,3% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea... detalii
Comerțul cu amănuntul a trecut pe minus pronunțat în ianuarie 2026
Avansul PIB pe 2025, recalculat la 0,7%
Excedent bugetar (marginal) la început de an
Pensia medie pentru limită de vârstă a crescut cu 6,8% în 2025
Inflația anuală a scăzut ușor, până la 9,62%
România, penultima în UE la ponderea în PIB a veniturilor bugetare din taxe și contribuții sociale
Adoptarea monedei euro, următorul proiect strategic al României?
-7,65% din PIB, deficit bugetar cash pe anul 2025
Dobânda cu care se împrumută statul, în scădere la 6,72%
România a încheiat anul 2025 pe primul loc în UE la inflație