„Am chemat circa 20 de şefi de publicaţii şi i-am dus în sala cu Tezaurul, lăsându-i să-l atingă fizic şi să spună „Este!”, ca în poezia aceea. Eu înţeleg că oamenii se mai îndoiesc uneori şi că nu cred întotdeauna ceea ce li se spune, dar zvonurile cum că BNR ar fi scos Tezaurul din România sunt extrem de periculoase. Sigur că o parte din aur îl ţinem la Banca Reglementelor Internaţionale, dar în subsolurile BNR stă foarte bine rezerva de aur din ţară. Din păcate, spaţiul este foarte mic iar grupurile care pot intra sunt de maximum 10-15 persoane”, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, în cadrul unui simpozion consacrat lucrărilor de restaurare a vechiului sediu al Băncii Centrale a României.rn rn “Trebuie să scăpăm de teama de a deţine aur, să scăpăm de teama cuvântului < cocoşel > (n.r. monedă de aur), care aminteşte de anii “50, când aproape un milion de oameni au fost închişi sau bătuţi la tălpi pentru că deţineau aur”, a declarat Isărescu, referindu-se la monedele de aur de 20 franci, de 24 de carate, care aveau pe una din feţe cocoşul galic şia căror deţinere de către populaţie era interzisă. rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cititorii ne-au semnalat că escrocii în investiții online au reușit să le câștige încrederea trimițându-le bani pentru investiția inițială sau o parte din „câștigurile” obținute prin cumpărarea de criptomonede sau... detalii
Un cititor m-a sunat să mă întrebe ce trebuie să facă dacă o doamnă, consultant financiar la o platformă de investiții, îl amenință că-l dă pe mâna autorităților (ANAF și... detalii
Elementul crucial care a determinat Consiliul Concurenței să amendeze băncile pentru manipularea ROBOR este transparența în perioada de fixing, care distruge logica mecanismului de formare a indicelui dobânzilor interbancare, a... detalii
Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a încercat să explice, într-o conferință de presă, decizia de a amenda băncile pentru „coordonarea comportamentului” în stabilirea ROBOR. Poate cea mai importantă clarificare a... detalii
De ce au făcut grevă angajații BRD
Prietenul din America vrea să-ți trimită niște bani într-o aplicație de criptomonede?
M-au sunat iar de la Revolut să mă păcălească
Cum ajung oamenii supraîndatorați la IFN-uri din cauza Biroului de Credit
Ce valoare au punctele Priceless ale Mastercard?
Unele IFN-uri aplică dobânzi excesive la credite, peste plafoanele din Legea 243/2024
Cu atâtea credite, nici nu mai știu unde și câte datorii am
Ce riști dacă faci prea multe credite IFN
Am pierdut la pariuri online 30.000 de lei, apoi am făcut 9 credite la IFN-uri, să plătesc datoria
Dacă ai mai multe credite, refinanțează-le într-unul singur, pentru a-ți reduce gradul de îndatorare