“Avem o mare problemă cu creditul în euro, dar BNR este foarte nehotărâtă. Nimeni nu discută despre faptul că adoptarea euro devine o fata morgana, însă tocmai creditul în euro creşte mai departe şi ne legăm pe 20-25 de ani de nişte dobânzi asupra cărora nu avem niciun control şi vrând-nevrând trebuie să ţinem cursul stabil. Trebuie să se înceapă ceva concret pentru stimularea creditului în lei, al cărui cost îl putem controla de bine de rău, trebuie stimulată economisirea în lei, trebuie o politică proactivă prin care să fie format un alt trend – populaţia să economisească, firmele să investească”, a spus Misu Negritoiu, directorul general al ING Bank, citat de Zf.ro.rnrnCa banca nu ai ce sa faci cu leii pe care-i atragi la 6% dobanda, iar aceasta lichiditate costa, piata balteste de lichiditatea care ar trebui de fapt sa intre in economie, acuza acesta.rnrnEl spune ca suntem in impas pentru ca nu stim ce sa facem ca sa stimulam creditarea in lei, sa folosim leul, iar BNR asteapta sa scada inflatia pentru ca dobanda de pollitica monetara sa devina activa.rnrnÎn opinia lui Mişu Negriţoiu, România a ajuns să aibă de facto o economie de euro, suportând însă doar obligaţia de a ţine cursul stabil şi de a nu putea deprecia leul la nevoie, nu şi beneficiile de a fi membru al clubului euro.rnrn”Politica monetară şi politica creditului nu lovesc imediat, puţini le percep, sunt precum hipertensiunea arterială – nu te doare, dar poate conduce la deces subit. În timp ce politica fiscală şi bugetară a fost foarte bine implementată în ultimii doi ani, România este astăzi în impas din cauza inconsecvenţei de un deceniu a politicii monetare, a pasivităţii care s-a manifestat şi în perioada de boom economic, şi în criză, când de fapt era nevoie de mai multă acţiune”, a mai spus Negritoiu.
Nu există comentarii pentru această știre.
Aturitățile statului (Poliția, Guvernul) împreună cu firmele private (bănci, firme de IT) trebuie să construiască și să lanseze o platformă online pentru prevenirea și raportarea fraudelor online. Măcar în ultimul... detalii
Cine vrea un credit de la bănci sau IFN-uri, este verificat mai întâi la Biroul de Credit. Dacă împrumutul i se aprobă, semnează că-i vor fi raportate datele la Biroul... detalii
Băncile și IFN-urile nu te pot executa silit, dacă nu poți (nu dacă nu vrei) să-ți plătești rata la credit, de exemplu dacă-ți pierzi locul de muncă. Legea obligă instituțiile... detalii
„Acum am citit știrea cu concedierea lui Denis Rifai, după interviul cu Mugur Isărescu. Ce știi de platforma aceea minune AI cu care angajații BNR fac bani mulți? E reală,... detalii
De ce trebuie să evităm ATM-urile Euronet
De ce vreau pachetul ING More fără cardul Gold
În cât timp trebuie să primesc răspuns de la o bancă sau IFN?
Banca Transilvania intră în clubul băncilor care prezintă corect dobânzile la credite
M-au atras cu dobânzi bune, apoi mi-au luat comision
Insolvența personală: mai mulți administratori decât dosare (actualizat cu răspunsul ANPC)
Supraîndatorarea nu se combate cu birocrație europeană
Au venit cu contractul la poartă și m-au mințit cu refinanțarea
Băncile trebuie să lanseze un call center și o aplicație pentru fraude
Conversațiune peripatetică asupra schimbului, băncelor, polițelor, biletelor la ordine